eboys Punctul lui de vedere

Punctul lui de vedere :: Si barbatii stau la barfe


Si barbatii stau la barfe

Nu mai este un secret faptul ca barbatii barfesc la fel de mult ca femeile. Desi se credea ca barbatii nu sunt capabili de asa ceva, s-a demonstrat prin nenumarate studii ca lucrurile stau diferit si ca barbatilor le place sa schimbe impresii acide la fel de mult ca si femeilor. E drept ca subiectele preferate de barbati sunt destul de diferite de cele alese de catre femei, dar barfa ramane tot barfa si iata ca femeile nu mai pot fi invinuite atat de aprig de un viciu pe care il practicam cu placere chiar si noi, barbatii.

Printre subiectele de barfa favorite ale barbatilor se distinge unul anume, prezent printre preferintele de top ale multor reprezentanti ai sexului tare. Este vorba despre discutarea colegelor de la locul de munca sau a cunostintelor comune femei si a sanselor de a face sex cu acestea. Complementar se poate analiza si daca exista potentiali rivali sau pretendenti, se fac compromisuri prin care unul dintre participantii la discutie poate ceda drepturi depline contra unor avantaje oarecare si asa mai departe. Una peste alta, este o activitate placuta de petrecere a timpului care se poate sau nu lasa cu urmari in planul vietii reale, mai importanta fiind totusi barfa in sine si nu actiunea efectiva.

Pe locul secund printre subiectele de barfa preferate de barbati este discutarea in amanunt a amicilor comuni, bineinteles atunci cand acestia nu se afla de fata, dar uneori se poate alege si barfa directa combinata cu bataia de joc, in lipsa de altceva suficient de suculent si interesant. Astfel se fac si se desfac aliante mai vechi, se stabileste locul fiecarui membru in grupul de prieteni si se indeparteaza acei amici dubiosi sau care nu mai corespund standardelor comune de distractie. Desi suna complet stupid asemenea sedinte de barfa sunt atent intretinute de catre barbati din intreaga lume, nu foarte diferit de modul in care chiar femeile practica acest obicei.

Interesant in cazul barbatilor barfitori este si faptul ca ei nu par sa aiba preferinte speciale in alegerea partenerilor de barfa ci sunt la fel de multumiti si intr-un grup de barbati sau unul de femei ori altul mixt. Femeile prefera totusi compania altor femei atunci cand vine vorba de stat la barfa pe cand barbatilor le este indiferent atata vreme cat pot sa isi practice viciul nestingheriti si fara restrictii. Dar atat barbatii cat si femeile care au ca pasiune comuna nevoia de barfa sunt la fel de interesati in a urmari show-urile TV unde se desfasoara evenimente care pot fi apoi supuse analizei lor in amanunt si insotita de zeci de zambete cu subinteles.

Se spune despre barfa si practicantii ei ca pot induce efecte negative atat pentru destinul victimelor cat si pentru insasi sanatatea mentala a persoanele care barfesc, dar unele voci afirma ca, dimpotriva, barfa serveste normalizarii relatiilor din societatea umana si regleaza multumitor ierarhiile intr-un grup social oarecare. Acceptata sau nu, barfa ramane o caracteristica a personalitatii umane, fiind practicata deopotriva de catre femei cat si de catre barbati. Trebuie insa si aici ca oriunde altundeva exercitat autocontrolul pentru ca a rani pe cineva la suprafata nu e totuna cu a-i provoca daune ireparabile in plan profesional sau familial. Nimeni nu vrea sa ajunga pana acolo decat daca e intr-adevar deranjat mental sau mult prea disperat el insusi ca sa ii mai pese de consecintele actiunilor sale.

Lucian Braca

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu