eboys Punctul lui de vedere

Punctul lui de vedere :: Ispita functioneaza diferit la femei si barbati


Viata de cuplu - cum funtioneaza ispita pentru barbati si pentru femei

Se stie ca tentatiile sunt la fel de mari atat pentru barbati cat si pentru femei, dar ei se vor lasa dusi in ispita in moduri diferite, aici flirtul jucand un rol important, care detaseaza net femeile de barbati. Pentru femei, de exemplu, flirtul este mai degraba o cale de socializare si cunoastere pe cand, pentru barbati, simpla invitatie la o discutie mai relaxata alaturi de o femeie va declansa si un comportament al lor clar sexual.

Pentru femei, a flirta cu un alt barbat decat partenerul obisnuit este si o modalitate eficienta de atac sau de exprimare subtila a nemultumirii fata de partener sau de relatia in sine, dar in cazul barbatilor de obicei nu problemele din relatia cu un partener stabil le starnesc apetitul sexual ci mai degraba frumusetea si disponibilitatea celeilalte femei. De-a dreptul paradoxal este insa efectul final al acestui comportament diferit pentru relatia mai stabila, in cazul femeilor fiind vorba de obicei de o joaca rautacioasa, fara finalitate sexuala, pe cand la barbati putand fi afectat serios modul in care isi vor privi partenera stabila dupa flirtul cu o alta femeie, ei devenind brusc mai distanti si morocanosi.

Pentru barbati ispita nici macar nu se poate spune ca ar exista daca nu li se transmit niste semnale de natura sexuala sau daca nu isi dezvolta un comportament de pradator sexual insa, in cazul femeilor, a ispiti este aproape parte integranta din natura lor interioara, fiind foarte rare femeile care nici macar nu cocheteaza putin cu ideea cuceririi temporare a unui barbat atragator sau interesant. Astfel, de fapt, isi pot ele verifica pe viu puterea de seductie, confirmandu-si sau nu statutul de femeie atragatoare si populara.

Oarecum rusinos pentru cei mai multi barbati, prezenta unei femei frumoase nu ii va face de obicei sa reactioneze in vreun fel decat daca le sunt transmise anumite semnale, ei preferand sa pastreze o aparenta neutra, chiar daca dincolo de ceea ce lasa sa se vada la exterior ei vor fi impresionati de frumusetea femeii in cauza. Pentru femei insa prezenta unui barbat irezistibil declanseaza automat un comportament adecvat, ele ajustandu-se instantaneu si incercand sa se prezinte la cele mai ridicate standarde posibil.

Una peste alta, se pare ca modul in care femeile si barbatii aleg sa reactioneze in fata dorintei si a frumusetii este generat mai degraba de normele morale ale societatii din care fac parte si mai putin de factori strict biologici. Din acest punct de vedere, femeile nu sunt obligate sa se controleze suplimentar in prezenta unui barbat placut (ceea ce nu e neaparat un lucru bun), pe cand barbatii sunt conditionati de mai multi factori morali sa se abtina, macar la exterior, de la a trimite semnale explicite la vederea femeilor frumoase.

Gradul de civilizatie a societatii, atat de amenintat in prezent in intreaga lume, este prin urmare ceea ce permite femeilor sa se manifesteze in voia cea buna si fara teama de a fi agresate, barbatii stiind si fiind capabili sa ia imediat niste masuri simple de creare a unei ambiante favorabile flirtului fara pericole. Din pacate insa, compromisurile dese cu normele morale, facute in prezent, precum si lipsa completa de interes a multor femei, mame de baieti, in ce priveste educarea si socializarea adecvata a propriilor odrasle, a stricat cu mult farmecul intalnirilor de societate si nu te mai miri ca nimeni nu se mai intelege cu nimeni, in mare parte din cauza absentei unei educatii morale, care se face obligatoriu in familie si poate avea urmari dintre cele mai fericite pentru toata lumea.

foto © Northfoto

Lucian Braca

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu