Ochelarii sunt in zilele noastre mai prezenti decat oricand altcandva, fiind in continua crestere si numarul celor care sunt nevoite sa ii poarte din diferite motive de sanatate. Din fericire, odata cu cresterea numarului purtatoarelor de ochelari s-a diversificat in bine si oferta de produse de profil astfel incat poti ramane mereu la moda, schimband doar rama sau apeland si la lentilele de contact, daca asa ti se pare ca e mai chic.
Accesul la produse de calitate superioara, mereu in pas cu moda, face ca in prezent ochelarii sa fie pusi pe acelasi plan cu accesoriile feminine de frumusete precum colierele, cerceii, geanta sau esarfele. Ii poti asorta cu vestimentatia si/sau culoarea ochilor, ii poti alege mai eleganti sau mai indrazneti, in acord cu tipul tau de personalitate, dar mai important este ca nu te mai simti aiurea pe strada sau la serviciu daca porti ochelari deoarece mai nimeni nu mai considera acest lucru ca ceva iesit din comun.
Cum este insa posibil sa identifici stilul care te reprezinta cel mai bine, s-ar putea intreba unele femei care vrand-nevrand trebuie sa poarte ochelarii la nesfarsit daca stiu ce e bine pentru sanatatea lor. Nu e deloc greu de aflat acest lucru, de regula fiind recomandat sa iti alegi ochelarii mai intai de toate in acord cu forma fetei tale, culoarea ochilor si cu tenul pe care il ai si abia apoi tinand cont si de locul unde iti desfasori zilnic activitatea.
Persoanele cu ochi caprui, verzi, albastri etc. vor trebui in consecinta sa opteze pentru rame care sa se asorteze cu culoarea ochilor, dar forma ochelarilor va trebui sa contrasteze cu forma fetei pentru un efect estetic placut. O fata rotunda, de exemplu, va avea nevoie de forme usor unghiulare, inguste si alungite pentru a se compensa efectul de "luna plina", pe cand o fata ovala cere de-a dreptul forme dreptunghiulare, de asemenea inguste, dar nu exagerat.
Doar persoanele cu fete patrate ar trebui sa apeleze la forma ovala a ochelarilor, surprinzator fiind insa faptul ca multe femei poarta inca asemenea ochelari, indiferent de forma fetei lor. De asemenea, exista si persoane care incearca marea cu degetul mizand pe lentilele fara rama, dar gresind deoarece nici acestea nu sunt potrivite decat pentru femeile cu forma fetei ca un triunghi rasturnat.
In ce priveste culoarea tenului, aici lucrurile sunt mai simple, fiind de ajuns sa stabilesti din start daca ai un ten rece sau unul cald pentru a sti si ce rame te vor prinde mai bine. De obicei pielea apropiata de galben (bej, auriu, maroniu, piersica, bronzata) este privita ca o piele "calda", pe cand cea apropiata de albastru (maslinie, roz, alba, intunecata, dar si pala) este vazuta ca o piele "rece". Asa cum va fi tenul, cam asa ar trebui sa fie si culoarea ramelor (nuante ale galbenului, respectiv nuante ale albastrului), dar tinand cont si de culoarea naturala a ochilor vostri.
Culoarea ochilor va fi de ajutor atunci cand nu ne putem decide pentru nuanta exacta "calda" sau "rece", putandu-se opta mai usor in acest caz daca mizam pe ceva mai inchis, daca si ochii sunt astfel, sau mai deschis, daca acesta e cazul. Suplimentar si culoarea parului are ceva de spus aici, de asemenea noi dorind sa ne asortam ochelarii si din acest punct de vedere.
Pentru tenul "cald" exista astfel variante plecand de la kaki, camel si auriu si pana la coral, portocaliu, piersica, cupru, bej sau chiar si un rosu usor laptos, de asemenea cald, iar pentru tenul "rece" veti putea opta pentru negru, albastru, gri, magenta, roz si asa mai departe. Oferta insa este uneori atat de bogata, iar "asistentele de vanzari" destul de bine instruite incat sa nu pierdeti nimic daca va bazati deopotriva pe informatiile voastre cat si pe recomandarile profesionistilor.
Este deci posibil sa ne alegem ochelarii in deplin acord cu cerintele modei si va recomandam ca pe viitor sa procedati in acest fel deoarece femeile cu ochelari pot arata la fel de atragator ca si cele care nu poarta ochelari si de aceea e trist sa descoperi uneori ca unele dintre noi uita acest adevar si se blazeaza din start ca si cum ochelarii ar insemna obligatoriu sfarsitul vietii romantice pentru dansele.
Adauga comentariu