Punctul lui de vedere :: Pacatul trupesc este speculat abuziv de catre unii pastori de suflete!

Apostolul Pavel sau Paul, binecunoscut multora dintre noi prin predicile sale pline de intelepciune, este promotorul principal al monogamiei ca norma absoluta de viata in tot spatiul lumii crestine, el fiind acela care a teoretizat clar si pentru prima oara principiile uniunii dintre un barbat si o femeie in crestinism si tot el fiind, din pacate, unul dintre principalii responsabili pentru cursul demonic al sexualitatii in tot spatiul lumii crestine.
 
Biserica Catolica moderna, dar si "fratii" ortodocsi pastreaza inca la mare cinste recomandarile paulinice cu privire la sanctitatea institutiei matrimoniale si duritatea cu care trebuie tratata o posibila separare, nu intamplator multi dintre crestinii care au trecut deja printr-un divort indepartandu-se automat de viata crestina deoarece ei sunt deprinsi sa creada ca mantuirea sufletului ar fi cumva direct legata de succesul in casnicie.
 
Caile lui Dumnezeu nu sunt insa intotdeauna si caile omului, iar un apostol convertit peste noapte sau un alt mare "carturar" al Bisericii nu vor putea niciodata sa stabileasca norme si legi peste capul lui Dumnezeu, ei reusind, ce-i drept, sa aduca multa confuzie in mintea credinciosilor, dar fiind complet neputinciosi in relatia cu Absolutul, care incurajeaza dintotdeauna dragostea consimtita si libertatea de spirit mai degraba decat seturi de reguli peste alte seturi de reguli oferite princiar catre "prostimea" plina de cas pe la colturile gurii.
 
Intr-o perioada in care depravarea de tip sexual domnea ca regina absoluta in intregul Imperiu Roman, crestinii pareau sa aiba nevoie de reguli mai stricte de viata pentru a fi protejati de fiara dezmatului, in acest sens nu doar apostolul Pavel, dar si alte nume faimoase ale Bisericii primare iesind ferm in intampinarea nevoilor turmei cu recomandari destul de dure, izvorate insa nu din comuniunea eurahistica cu Dumnezeu ci mai degraba dintr-un spirit prost inteles al responsabilitatii, guvernat si de o traditie deosebit de sangeroasa, care pedepsea atunci pe loc adulterul fara a mai acorda circumstante atenuante asa cum se mai intampla in prezent, cand sotii isi pot ierta in anumite limite pacatele lor mai grele .
 
Iisus Hristos, parinte al crestinismului si esenta a intregii vieti crestine, nu a avut multe de comentat la adresa casniciei sau a vietii sexuale in general, el manifestand constant o diplomata lipsa de interes fata de acest aspect al dinamicii sociale si fiind interesat mai mult de pregatirea poporului ales pentru un mod practic si pasnic de a exista in lume, cu un accent principal pus pe Iubire si filtrarea tuturor actiunilor omului prin prisma acestui sentiment complet uman si neconditionat nici de adulter si nici de alte legi abuzive ale traditiei iudaice.
 
Maria Magdalena sau femeia adultera de pe strazile Ierusalimului au fost astfel pe deplin iertate de catre El, in momentele respective tanarul Iisus dovedindu-se a fi un "domn" desavarsit si manifestand mult tact, dar si finete in relatia cu aceste femei si aceea cu conationalii sai, incurajati gresit de catre marii preoti ai templului din Ierusalim sa priveasca femeia ca pe un animal si o proprietate si nicidecum ca pe o fiinta egala in toate cu dansii, asa cum le aratasera altadata prin exemplul propriu vechii fondatori ai iudaismului, patriarhii Avraam, Isaac, Iacov sau Iosif al Egiptului.
 
Insasi Fecioara Maria, expusa la un moment unei morti ingrozitoare prin lapidare, pedeapsa stabilita de profetul Moise pentru toti cei care erau descoperiti ca isi inseala partenerul de viata, a reusit sa scape de mana ucigasa a legii doar gratie inimii bune a viitorului sau sot, Iosif tamplarul, care a iertat-o pe deplin, dar nu inainte de a fi sfatuit in acest sens de catre chiar vocea Domnului, care i-a dezvaluit in vis motivul real pentru care logodnica sa era insarcinata, cerandu-i lui Iosif sa o iubeasca si sa protejeze destinul micutului print al lui Israel.
 
Apostolul Pavel, patriarhul Moise, dar si alte figuri majore ale iudeo-crestinismului au fost, din pacate, ucigasi de oameni in tineretea lor, motiv suficient pentru ca Spiritul divin sa le refuze definitiv comuniunea desavarsita cu Sine, ei fiind iertati, dar nu si pusi de-a dreapta, alaturi de Fiul, aceasta fiind de fapt cauza principala pentru care normele cu un aparent caracter religios transmise de dansii cu privire la viata si sexualitatea in cuplu contravin parca si celor mai elementare principii ale normalitatii, asa cum le intelegem noi in prezent si asa cum au fost ele prezente dintotdeauna in viata omului.
 
De ce totusi alegem cu totii sa ascultam chiar si dupa mii de ani mai degraba de fiorosul apostol Pavel decat de vocea rationala a lui Iisus Hristos sau cea plina de blandete a Mamei sale ori de intelepciunea unor preoti batrani, greu incercati la scoala suferintei, ramane un mare mister si in prezent, pe care doar darjii pastori de oameni il inteleg probabil pe deplin, pentru dansii fiind desigur mai convenabil sa acuze omul la nesfarsit pentru esecurile sale repetate decat sa ofere raspunsuri cinstite si incurajatoare unor oameni disperati, care si asa au pierdut tot ce iubeau si nu mai dau doi bani nici pe suflet si nici pe judecata lui Dumnezeu.
 
In mod diferit de vocea autoritara a altor episcopi crestine, sfantul Petru, apostolul care a parasit tot ce iubea mai mult pentru Domnul, adica si sotia, si copiii, nu pare deloc inclinat in scrierile sale sa dea cu bolovanul in crestini pentru ca mai calca si ei stramb prin casnicie sau cine stie ce mai fac ei prin casa lor, el dovedind constant multa COMPASIUNE si IUBIRE in relatia cu fiii sai duhovnicesti, dar si intelepciunea si spiritul critic al unui adevarat pastor al bisericii atunci cand acestia intreceau masura atat in casnicie cat si in planul vietii publice.
 
Sfantul Petru nu a fost purtat cu mare cinste nici in al saptelea sau al noualea cer, nu a urcat nici pe scara lui Iacob si, sa fim sinceri, nu prea a umblat mult prin scoli, dar cu totii si inclusiv Mantuitorul il iubim si il ascultam cu bucurie, identificandu-l nu de putine ori cu figura propriului nostru parinte, poate nici acesta foarte scolit si nici prea vizitat de ingeri, dar cu siguranta mereu alaturi de noi la nevoie, asa cum ii sade bine oricarui tata de familie.