Sanatate Sfaturi si sugestii

Medicamentele și alimentația

Medicamentele şi alimentaţiaEficienţa unui medicament depinde, printre mulţi alţi factori, de momentul administrării, respectarea dozei, dar şi de efectele pe care un anumit aliment le poate avea asupra tratamentului. Pentru a nu administra un tratament greşit este important că părintele să ia legătura cu medicul pediatru.
 
,,Medicamentele nu sunt bomboane, după cum afirmă şi campania iniţiată de ARPIM. Medicamentele au un rol terapeutic şi pentru a fi cât mai eficiente şi a avea cât mai puţine efecte adverse este important ca ele să fie administrate sub atenta supraveghere a unui medic. Pot exista combinaţii periculoase între diferite categorii de medicamente, dar și între medicamente şi alimente, caz în care consecinţele pot fi mult mai grave pentru cei mici decât pentru adulţi”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

1.       Administrarea medicamentelor înainte sau în timpul mesei
,,Unele dintre greşelile frecvente pe care le fac părinţii, mai ales aceia care dau medicamente copiilor fără sfatul medicului, constau în administrarea incorectă a acestora. Unele medicamente trebuie administrate după masă, altele în timpul mesei. Este necesar ca părinţii să ştie şi să respecte aceste indicaţii pentru ca medicamentul să fie eficient şi sigur pentru cel mic. Spre exemplu, medicamentele antiinflamatoare se administreză în timpul mesei pentru a reduce frecvenţa apariţiei durerilor de stomac. Pe de altă parte, unele dintre antitermice, precum paracetamolul, se administrează cu 30 de minute înainte de masă pentru că altfel, alimentele din stomac pot împiedica trecerea medicamentului în sânge. Părinţii nu cunosc toate aceste detalii şi de aceea este bine ca ei să apeleze la sfatul specialistului, să se documenteze corect înaintea începerii unui tratament”, a declarat dr. Evelina Moraru, medic primar pediatru Spitalul de Urgenţă Sf. Maria Iaşi.
O alta precauţie este cea legată de modul de administrare a medicamentelor necesare pentru tratamentul bolii de reflux gastro-esofagian sau gastrită. Acesta trebuie administrat pe stomacul gol, dimineaţa, pentru a avea timp să scadă aciditatea înainte de a introduce în stomac alimentele. În caz contrar medicamentul nu-şi face efectul.
 
2.       Laptele şi sucul de grapefruit – contraindicate în cazul multor medicamente
,,Laptele sau iaurtul diminuează efectul multor medicamente, în special al celor care conţin antibiotice. Copilul care se află sub tratament nu ar trebui să bea lapte înainte de administrarea medicamentului şi nici jumătate de oră după. Există riscul ca eficienţa medicamentului să scadă foarte mult şi astfel afecţiunea să avanseze.
Sucul de grapefruit este de asemenea periculos pentru că încetineşte procesul de metabolizare corectă a medicamentului de către ficat şi accentuează apariţia efectelor adverse. Sistemul de citocromi care metabolizează medicamentele este ocupat de substanţele din sucul de grapefruit şi va trece în circulaţie cu mare toxicitate. Acest efect se produce dacă medicamentele sunt administrate pe gură, aşa încât, oricine preferă gustul acestor fructe şi primeşte antibiotice, anticolesterolice, antitusive şi anticonvulsivante, trebuie să-l întrerupă”, a adăugat dr. Evelina Moraru.
 
3.       Antibioticele şi legumele bogate în fibre – combinație periculoasă
,,Dintre toate categoriile de medicamente, antibioticele sunt cele mai periculoase. În primul rând administrarea acestora fără avizul medicului şi mai ales atunci când nu sunt necesare creşte rezistenţa microbilor la aceste antibiotice. În al doilea rând, distrugând flora microbiană benefică, pot produce diaree, dureri, funcţionare incorectă a tubului digestiv. În acest caz, pregătirea unei mese cu legume bogate în fibre precum mazăre, broccoli, varză va înrăutăţi starea celui mic. Nu administraţi celor mici medicamente după ureche, mai ales antibiotice”, a adăugat dr. Moraru.
 
Un ultim aspect de care părinţii trebuie să ţină cont este că medicamentele se administrează cu apa şi nu cu sucuri, naturale sau carbogazoase. Este adevărat că apa trebuie îndulcită când gustul medicamentului este extrem de amar, dar se vor utiliza cantităţi mici şi nici într-un caz nu se va introduce medicamentul în întreg biberonul cu lapte sau ceai.

Diana Ilie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu