A face pe alţii să râdă este o misiune mai grea decât pare. Sunt multe secrete ce stau în spatele obţinerii aplauzelor şi mai ales multă muncă. În rândurile de mai jos l-am intervievat pe cel ce cunoaşte foarte bine acest domeniu şi ne va împărtăşi şi nouă, fanilor săi, din ceea ce înseamnă teatru, aplauze, stand-up.
Cu multe poveşti interesante în spate, Costel Bojog este cunoscut în lumea stand-up-ului datorită glumelor reuşite pe care le face, datorită căldurii cu care o transmite şi mai ales naturaleţii cu care vorbeşte despre orice subiect.
Îţi mulţumesc că ai acceptat invitaţia mea. Spune-mi te rog, care a fost scânteia care te-a determinat să alegi să faci stand-up? Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că asta vrei să faci?
Eu nu mi-am dat seama că asta vreau să fac, şi-a dat seama altcineva. Cam aşa s-a întâmplat în viaţa mea. La un moment dat eram la un chef cu nişte prieteni şi unul dintre ei făcea stand-up. Şi am făcut un fel de ping-pong; poante, poveşti, bancuri, care de care mai amuzante. Şi uite aşa, a venit un prieten cu sugestia: Hai să faci stand-up! Eu surprins, ce este asta?!
După multe peripeţii, discuţii, alcool, i-am lăsat un mesaj cum că eu nu o să fac niciodată stand-up. Însă el tot a insistat să merg, să văd despre ce e vorba. În acel moment, acest curent era încă la început şi nu îţi puteai face o idee foarte clară despre ce este vorba.
Şi uite aşa, cu 40 de oameni în sală, am ajuns in fața microfonului. Sub privirile colegilor, prietenilor, a trebuit să încep. A fost o experienţă pe care nu puteam să o fac treaz şi conştient. Microfon, reflector, eram emoţionat, nu ştiam ce fac, tocmai de aceea nu puteam fără ajutorul alcool-ului. Am început să povestesc de o întâmplare din viaţa surorii mele, am vorbit câteva ore. Şi la final, au venit oamenii la mine, întrebându-mă dacă sunt actor, de unde sunt, care este profesia mea? Şi acesta a fost primul meu feedback, care m-a încurajat şi care m-a ajutat ajutat mult.
La început a fost fără bani, ca orice start, însă apoi luam 20 de lei pe weekend ceea ce echivalat în bere însemna mult. Eu încă student la automatică în momentul în care am început toată această nebunie, mi se părea o sumă imensă. Şi apropo de acest subiect, pentru mine era destul de frustrant pentru că prietenii şi colegii mei erau plecaţi la muncă, erau tot timpul ocupaţi cu job-uri serioase, făceau bani. Pentru mine era frustrant, nu puteam să fac mai nimic. Singurul lucru pe care îl făceam era când mă ruga mama să fac tehnoredactare, pentru un ban cinstit. Însă tot eram nemulţumit pentru că nu pot să fac mai mulţi bani, nu pot să lucrez pentru o sumă mai mare.
În anul IV la Politehnica ai decis să dai admitere la UNATC. Cum afost această trecere? Fiind vorba de domenii total diferite?
Eram după o perioadă de stand-up în care am oscilat, a fost şi bine a fost şi rău. Nu am avut spectacole din prima extraordinare. Am inceput să fac improvizaţie apoi. Exerciţii pe care le făceam în anul 1 de facultate. Am jucat într-un spectacol de improvizaţie alături de prieteni, şi de un coleg Cătălin Neamţu care m-a încurajat să dau la această facultate. El absolvise UNATC-ul, şi mă şi introdusese în lumea actorilor. Cunoşteam nume mari din teatru, făceam cunoştinţă cu oameni importanți din lumea acesta, care mi se părea extraordinară şi eu mă arătam foarte pasionat. Toată zona asta boemă părea impresionantă, eram fascinat şi le povesteam prietenilor mei din Bacău cu cine am stat eu la masă, cu cine am făcut eu cunoştinţă.
Cătălin Neamţu a continuat să mă susţină să dau la Teatru, m-a ajutat mult, mi-a dat poezii, texte, mi-a recomandat un profesor, pe Cătălin Naum, să mă ajute şi el. Toate au mers în direcţia să dau la facultate şi să iau la facultate din fericire. Lucrurile s-au legat foarte interesant şi în avantajul meu. Eu la Automatică şi Calculatoare am intrat la cu taxă, însă la Teatru am intrat la buget, totul s-a aranjat foarte bine şi totul s-a legat bine. Nimic nu este întâmplător.
Consideri că oamenii văd meseria asta ca un hobby sau ca o muncă foarte dificilă?Cum crezi că asimilează publicul toată munca ta?
Lumea o asimilează cu un hobby, o distracţie, clar. Mulţi mă întreabă dacă mai fac şi bani? Nu văd ca un job. Familia mea a mers pe ideea de muncă fizică mai ales pentru fiecare ban câştigat, principiul urmat era, trebuie să îţi câştigi pâinea, trebuie să munceşti pentru ea. Tocmai de aceea nici ei nu întelegeau munca mea.
Oamenii, văd ca un hobby în care mă distrez, râd şi poate fac şi bani, nu concep ca o muncă, ca un exerciţiu dificil, timp petrecut pentru a scoate numere bune și originale.
Când crezi că stand-up-ul va intra în categoria artelor?
Mulţi consideră că este subcultură. Așa cum tango–ul în Argentina a fost considerat întâi subcultura şi apoi artă, aşa este şi în cazul de faţă. Mai durează până lumea se obişnuieşte. Eu cred că vorbim de artă, însă am această idee mai mult când văd spectacole de afară, nu de la noi. Este o artă a monologului, o artă de a vorbi cu public, să spunem aşa.
Depinde cum folosim cuvintele, cum trimitem mesajele, cum văd oamenii. Depinde de tonul pe care îl ai, depinde cu ce sens îl încarci.
Oamenii vin la show-uri fiind şi motivaţi de faptul că vorbim deschis de orice subiect. Vorbesc despre lucruri care se întâmplă în viaţa mea, însă nu numai despre asta. Trebuie să găseşti un echilibru,o balanţă care să te pună pe gânduri. Mie îmi place să vorbesc despre orice; despre relaţiile dintre oameni, despre frici, despre diferenţe, despre Moldoveni, Ardeleni, orice. Este multă muncă şi până să iasă un număr durează mult. Nu este turuială de glume.
Eşti din Bacău. Spune-mi cât de mândru eşti că ai sânge moldovenesc?
Cum spunea prietenul meu Teo, nu am o mândrie că sunt Moldovean ci că sunt om. Atâta tot. Am o mândrie că am primit o educaţie foarte bună, că sunt înconjurat de oameni buni. Eu mă bucur de fiecare om pe care îl cunosc, şi care ajunge prin procesul de evoluţie să aibă un set de valori.
Mă mândresc cuneamurile pe care le am. Îmi sunt dragi rudele mele şi mă bucur enorm că îi am lângă mine.
Într-un alt interviu, ai declarat că vrei să îţi înregistrezi numele la OSIM. Ai reuşit?
:) Nu, şi nici nu mai îmi doresc. Mi-am dat seama că sunt slabe şanse să îşi dorească cineva să îmi fure identitatea. Deşi am primit sfatul acesta de mai multe ori în ultimul timp. Oricum, nu o să fac treaba asta. Am încă încredere în oameni. Nu o să pierd timpul cu avocaţi, cu procese.
Care este cea mai mare satisfacţie în domeniul acesta? Cea financiară? Aplauzele oamenilor?
Sentimentele sunt fluctuante. Satisfacţia e în funcţie de starea ta. Depinde de starea pe care o ai. Am avut şi eu perioade şi perioade. Momente în care făceam stand-up însă nu mai eram prezent ca spirit, veneau banii, veneam la show şi cam atât. Şi apoi am avut un moment în care mi-am dat seama "care este bucuria"? Să fac ceva complet. Oamenii să plece cu o stare bună, să nu fiu superficial. Esența contează.
Ai participat în producţii cinematografice ale lui Dan Chișu şi Cristian Mungiu. Spune-mi ce a însemnat pentru tine acest lucru şi cu ce ai rămas după?
Cu dorinţa de a mai face o grămadă de lucruri. Aş vrea să mai muncesc în acest domeniu. În film e altfel, tu eşti acolo pur şi simplu. Trebuie să joci bine, să fii trup şi suflet. Apoi când te vezi în film, este o satisfacţie enormă.
Şi 4luni ,3săptămâni și 2zile, a fost o experienţă frumoasă. Am avut o replică la hotel, cu care am luat Cannes-ul. J).Filmul este altceva, este o trăire specială.
În România nici nu se fac filme de comedie aşa cum aş vrea şi nici nu sunt disperat să apar în orice producţie. Trebuie să fie o provocare, ceva să mă încânte.
Spune-mi,care este diferenţa dintre trăirea unui comedian şi emoţia unui actor? Dintre cele 2 care consideri că te ajută pe tine, ca om, să te dezvolţi mai mult?
Sentimentele se aseamănă puţin. În actorie ai al patrulea perete, de multe ori te ajută textul, indicaţiile regizorale. În stand-up nu ai aceste perete. Trebuie să fii spontan, să ai un dialog. Ambele sunt dificile. Spre exemplu, săptămâna trecută am avut un spectacol la Baia Mare şi am avut o masă de 10 bărbaţi, care începuseră să bea la 7 şi la 11 când am început erau beţi. Mi-au distrus tot spectacolul. Absolut tot. După o oră şi ceva, în care am ţipat şi aproape mi-a venit rău, le-am zis oamenilor să îşi ia banii înapoi, îi aştept data viitoare sper fără incidente.Nu poți face show oriunde, oricând.
Astfel de momente nu te demoralizează? Nu îţi iau din avânt?
Ba da, cu siguranţă. Iau din bucurie, apoi vin oamenii la tine cu scuze, situaţia în sine a fost nasoală. Dacă se întâmplă aşa, eu după 10 minute cobor, le dau oamenilor banii înapoi şi încheiem treaba.
Spune-mi ce vis ai pentru viitor?
Aş vrea să fac mai multe lucruri creative, să am inspiraţie şi să mă ţină sănătatea. Planuri nu îmi mai fac, mereu se schimbă ceva. Nu mai cred în planuri.
Tot suntem înainte de Crăciun, spune-mi dacă mai ai o traumă cu colindătorii?
:)) Acum nu, însă când eşti mic observi într-un fel şi chiar aşa era. Acum unde stau, nu mai vin colindători. Pot spune că am scăpat de această traumă.
Un mesaj pentru fanii tăi?
Să reziste în timp! Dacă la 60 de ani o să fac stand-up, înseamnă că am fani adevăraţi.
Îți mulțumesc și ne vedem la show-urile tale.
Mulţumesc şi eu!
Adauga comentariu