O persoana, oricare ar fi ea, poate avea “N” motive de nemultumire. Incapacitata de a-si depasi statutul social, neputinta, din varii motive, de a atinge nivelul de trai dorit, neimplinirile de ordin material, precum si tendinta de raportare la ceilalti genereaza deci nemultumiri adesea confundate cu frustrari. Iar de la frustrari la stari pseudo-depresive nu este decat un pas.
Inca din Antichitate, filosofii pledau pentru libertatea umana, ca mijloc de atingere a scopului suprem, anume fericirea. Astfel, fiecare trebuie sa aiba libertatea de a-si alege propriile modalitati prin care sa ajunga la starea dorita, fara ca nimeni sa nu ii ingradeasca accesul, si el liber, la materializarea gandurilor si a impulsurilor. Odata dobandit castigul de “a fi liber”, de altfel natural, apare urmatoarea dilema: ce facem cand suntem atat de liberi si putem actiona exact asa cum ne dorim?! Paradoxal, spre exemplu, atunci cand avem larghetea alegerii unui subiect, ne vine tot mai greu sa luam o decizie. O alta nemultumire, deci, atunci cand nu ne sunt impuse limite, granite, bariere. Insasi libertatea atat de mult dorita determina reticente fata de sine insusi; angoasa unei posibile nereusite.
Cred ca nu gresesc daca spun ca, de multe ori, libertatea ameninta calitatea. Ma refer aici la programele tv. Cum este perceputa democratia la televizor?! Drept o recenta prabusire a perioadei comuniste, o sarbatoare a recastigarii drepturilor, o adevarata sarabanda a imaginilor ce vor sa surprinda surplus de continut. Mai consider ca programele tv autohtone pun la indoiala capacitatea telespectatorului de a “citi printre randuri”, de a intelege mesaje primind doar indicii si nu substanta explicita. In vreme ce posturile tv occidentale sunt solidare in a difuza informatii transparente si simple, promovand astfel o oarecare normalitate- fundamentata pe legi nescrise- peisajul media autohton si-a luat libertatea de a ironiza si a incuraja, in acelasi timp, incultura, prostul-gust, mediocritatea.
Sub pretextul ca televiziunea este al patrulea gardian al statului si promotorul infatisarii realitatii, ea renunta sa mai fie un vizionar al valorilor adevarate. Aratatul cu degetul inspre celalalt, scandalul, obtinerea senzationalului din banal, recurgerea la tot felul de artificii pentru a aduce pe micul ecran personae de-a dreptul dubioase, care sunt ironizare in primul rand de soarta si mai apoi de cei din jur, sunt mijloace garantate de obtinere a audientei.
Programele tv de la noi au o misiune clara: aducerea de profit. In zadar profesorii universitari se dau de ceasul mortii sa le explice viitorilor jurnalisti ca televiziunea este o meserie care se face din pasiune si pentru suflet, din moment ce, odata intrat in campul muncii, un tanar jurnalist ramane cu notiunile accumulate in anii de facultate doar ca literatura de specialitate. Concret, mergand pe teren si efectiv izbindu-se de crunta realitate, sau trebuind sa propuna subiecte de interes general, ii sunt sugerate teme facile, care prind, dar nu mai surprind publicul: raul vinde, nuditatea incanta la orice ora ochiul agil al telespectatorului, in timp ce libertatea de a aduce pe micul ecran a povestilor de viata ale celor oropsiti si greu incercati de soarta devine deliciul barfitorilor platiti cu sume serioase. Cream vedete peste noapte, descoperim zilnic talente, necazurile devin subiecte aprig disputate de neaveniti remunerati consistent.
La televizor este ca-n viata: oamenii spun ce gandesc cu o franchete demna de plata unor amenzi, comenteaza politica, fotbal, moda, mai toti descopera si experimenteaza retete culinare; oamenii ne apar in cele mai intime moment ale vietii de cuplu; ba mai mult: nasc in direct la tv si primesc si bani pentru exclusivitatea momentului, acordata unui canal tv. In timp ce privim, fie cu dezgust, fie cu speranta, iar altii fara speranta la vacantele de zeci de mii de euro ale celor care duc numele tarii mai departe, vedete fiind, ne dam seama ca ingradirile regimului opresiv au ramas doar mituri intre filele cartilor de istorie. Ce sa faci cu atata libertate?! Ca telespectator al vietii altora, ca martor ocular la opulenta ostentativ expusa, ai libertatea de a schimba canalul. Insa trecerea de la un post la altul este doar numerica, ordonata pe telecomanda. Materialele difuzate sunt sensibil egale, dar prezentate in forma diversa. Dramele celor din jur deschid buletinele de stiri, in vreme ce reality-show-urile surprind esenta traiului din Romania: ele nu sunt exagerate, ci doar reconstituite, pentru a proteja identitatea celor implicati.
Intorcandu-ma la libertatea de a putea difuza absolut orice, cred ca aceasta a generat haos, iar zicala “La noi ca la nimeni” nu este departe de adevar. Cei care nu mai suporta continutul majoritatii emisiunilor de divertisment s-au mutat deja in online, unde spatiul virtual este ceva mai permisiv si mai usor de controlat. Spre exemplu Google, motorul de cautare, nu impune, ci ofera libertatea de a alege. Oamenii liberi sunt cei puternici, iar lumea le apartine celor inovatori si inventivi, si nu celor care copiaza.
Va mai dura pana cand misiunea televiziunii se va nuanta pozitiv si va capata o alta dimensiune. Pana atunci insa, important este sa mentinem mintea si spiritul liber, neviciate de falsele modele de care suntem incoltiti.
Admit ca este mai usor sa spun daca imi place sau nu, sa critic si sa desfiintez, fie si pentru faptul ca traim in democratie, decat sa gandesc constructiv si practic; insa, ca tanar aflat la inceput de drum, imi arog libertatea de a-mi expune nemultumirile si de a incuraja propriile idealuri in care cred si sper intr-un sens pe care mi-l doresc si sub forma a ceea ce as vrea eu sa vad la televizor.
Adauga comentariu