Tehnologia este cu siguranţă un mijloc prin care viaţa noastră cotidiană este mult uşurată. Facem parte din Era tehnologiei şi aproape fiecare activitate a noastră presupune şi un gadget de care suntem parcă de nedezlipit. Vorbim la telefon cu orele, ne facem abonamente costisitoare care să conţină desigur şi conexiune la internet pentru că nu putem trăi fără mijloacele de socializare. Postăm tot ce facem, unde facem, cu cine suntem şi aflăm totodată cum mai e viaţa prietenilor noştri tot de pe internet. Trimitem mesaje, e-mail-uri, dăm telefoane, primim apeluri dar prea rar recurgem la comunicarea directă faţă în faţă.
Ieşim în cafenele, ne plimbăm, dar suntem în permanenţă cu telefonul în mână şi urmărim tot ce se întâmplă nou când am putea să ne concentrăm atenţia chiar pe ceea ce avem în faţa noastră.
Desigur, nu ne vom pierde niciodată abilitatea de a comunica direct, faţă în faţă, pentru ca face parte din firea umană dar ar trebui să o facem mai des. Deja a devenit ceva comun să ieşim cu prietenii dar să fim cu toţii în permanenţă cu telefonul lângă noi şi să îl verificăm aproape din instinct.
Dialogul ne oferă posibilitatea de a cunoaşte o persoană fix aşa cum este ea pentru că în contactul direct aceasta devine vulnerabilă. Mimica, gesturile, tonul vocii trădează o anumită emoţie pe care interlocutorul nostru o simte atunci când ni se adresează. Şi această cale de a cunoaşte o persoană este posibilă doar prin contactul faţă în faţă pentru că nu suntem capabili, oricât de expresivi am fi, să transmitem aceleaşi emoţii prin limbajul scris.
Avem nevoie de o privire caldă, de un surâs şi chiar de o îmbrăţişare atunci când ajungem la sfârşitul unei conversaţii care ne-a pus ordine în gânduri şi nu putem să avem parte de acestea prin intermediul unui instrument al tehnologiei, oricât de avansat sau perfecţionat ar fi
Poţi cunoaşte pe deplin pe cineva decât atunci când îi înveţi gesturile, îi cunoşti timbrul vocii şi expresiile faciale pe care le are involuntar atunci când ni se destăinuie, ne povesteşte o parte din viaţa lor la o cafea şi-o porţie bună de vorbă. Deci, când ne vedem la o cafea să mai povestim?
Adauga comentariu