Incepand cu luna martie 2014, posesorii de caini de companie vor fi nevoiti sa scoata niste bani suplimentari din buzunare pentru pentru a-si inregistra si implanta animalele cu noile cipuri de identitate, un pas necesar pentru protejarea cateilor de interventia nedorita a hingherilor sau a politiei precum si pentru evitarea amenzilor destul de consistente care urmeaza sa fie aplicate posesorilor de caini incepand cu luna ianuarie 2015 daca refuza sa isi inregistreze animalul la cabinetul veterinar.
Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara este responsabila pentru demararea si monitorizarea acestei campanii oarecum abuzive de inregistrare electronica a cainilor de companie, pana in prezent animalele beneficiind oricum de carnet de sanatate, certificat de vaccinare si, la cerere, chiar si de cipuri electronice care puteau toate sa probeze faptul ca nu sunt caini fara stapan si ca se afla in evidentele medicului lor veterinar.
Noile reglementari cer stapanilor de caini de companie sa isi inregistreze animalul in Registrul de Evidenta a Cainilor cu Stapan (RECS) pe parcursul acestui an deoarece din ianuarie 2015 urmeaza sa se aplice amenzi maricele tuturor persoanelor care nu isi vor inregistra catelul in baza de date a RECS. Cipurile electronice pentru cainii de companie cer investitii care pleaca de la un minimum de 50 de lei, iar suplimentar persoanele care detin un caine de rasa comuna sunt obligate nu doar sa isi inregistreze animalul la RECS, dar si sa il sterilizeze, acesti detinatori de animale de companie trebuind sa plateasca cel putin 100 de lei in plus.
Conform declaratiilor oficialilor de la Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara, cainii cu stapan nu vor putea circula decat insotiti de proprietarii lor, indiferent daca e vorba doar despre o simpla plimbare in parcurile cu verdeata sau de o deplasare intr-o alta localitate din Romania. Stapanii de catei de companie vor detine asupra lor un carnet de sanatate al animalului pentru a atesta inregistrarea cainelui in Registrul de Evidenta a Cainilor cu Stapan si pentru a proba de asemenea faptul ca animalul se afla cu toate vaccinurile la zi.
Cateii nou-nascuti trebuie si acestia inregistrati in maximum 3 luni de la fatare si nu vor putea fi instrainati decat dupa inscrierea lor in evidentele RECS. Acest lucru este valabil si pentru cainii adulti, nici acestia neputand fi vanduti, cumparati sau donati in absenta unui cip de identitate si a inregistrarii lor in Registrul de Evidenta a Cainilor cu Stapan. Microciparea si eliberarea carnetului de sanatate facute la cabinetul medicului veterinar sunt automat inscrise in RECS, medicii veterinari devenind, incepand cu acest an, si operatori certificati ai Registrul de Evidenta a Cainilor cu Stapan.
In situatiile in care proprietarii de caini de companie si-au inregistrat in trecut animalul cu un cip electronic si carnet de sanatate, este posibil ca inregistrarea acestor caini sa nu fie validata de RECS atunci cand se descopera faptul ca microcipurile existente nu corespund standardelor ISO 11784 sau 11785. Intr-o asemenea situatie, cainii vor trebui identificati si inregistrati cu noi cipuri, emitandu-se in acelasi timp si alte carnete de sanatate in conformitate cu standardele in vigoare.
Amenzile care urmeaza sa fie aplicate posesorilor de animale care nu isi inregistreaza cainii la Registrul de Evidenta a Cainilor cu Stapan pleaca de la suma de 2000 de lei si pot ajunge pana la 10000 de lei, proprietarii de caini de companie putand fi amendati si daca isi instraineaza animalul fara a instiinta reprezentatii RECS sau in caz de pierdere, disparitie, furt sau deces neraportate in timp util catre reprezentantii autoritarii sanitar-veterinare din zona unde locuiesc.
Luati complet prin surprindere si amenintati si cu amenzi drastice, proprietarii de caini de companie nu sunt deloc multumiti de decizia autoritatilor romane, inca o data demonstrandu-se graba mare si lipsa de organizare in implementarea unei astfel de campanii oficiale care urmeaza sa afecteze in mod direct nu doar foarte multi cetateni ai Romaniei ci si pe toate animalele pe care le au acestia in ingrijire.
Plecand de la trambitarea zilei de apoi si venirea lui Anticrist si ajungand pana la contestarea in instanta a noilor reglementari cu privire la identificarea si inregistrarea cainilor de companie, proprietarii de animale se declara scandalizati de modul in care statul roman a decis sa duca la bun sfarsit aceasta campanie de "cipare" a cainilor cu stapan, ei fiind practic fortati sa cheltuiasca niste sume suplimentare de bani fara a avea nici un cuvant de spus in aceasta privinta si fara a fi fost consultati de nimeni in prealabil pentru a se decide unanim ce si cum e mai bine de facut pentru cainii aflati in ingrijirea lor.
Adauga comentariu