Odată cu vara, cu zilele calde şi serile liniştite apar şi ţânţarii. Aceștia ne dau bătăi de cap pe tot parcursul anotimpului cald și este important să ne ferim de înțepăturile lor deoarece reprezintă un real pericol. Pe lângă faptul că sunt o adevărată bătaie de cap, sunt și purtător ai unor virusuri deci este necesar să luam măsuri împotriva lor.
Dacă ai nevoie de protecție imediată, de exemplu pentru o activitate în natură în care ești expusă direct poți folosi un spray pentru piele pe bază de amidon natural extras din porumb. Acesta are o acțiune foarte bună și dacă este aplicat uniform va ține la distanță țânțarii până la 4 ore.
De asemenea, există și alimente pe care dacă le consumi vor ține țânțarii la distanță precum usturoiul sau alimentele bogate in vitamina B precum spanacul sau salata verde, care schimbă mirosul corpului. Este bine să eviți folosirea parfumului cu mirosuri dulci deoarece acesta atrage astfel de insecte.
Pentru a îți proteja casa ai la dispoziție o multitudine de variante precum plasele împotriva insectelor, aparatele împotriva țânțarilor sau aparatele cu ultrasunete. Țânțarii sunt atrași de umezeală așa că încearcă să își păstrezi casa cât mai uscată prin folosirea unui dezumidificator.
Pentru terasă sau foișor poți să recurgi la diferite plante care țin țânțarii la distantă. Plantează sau ține în ghiveci plante ca regina nopții, garofiță, petunii, marghiran, mentă, lămâi care te vor proteja pe perioada verii de aceste insecte dăunătoare.
Adauga comentariu