Cateii vostri de companie primesc de la nastere un anumit tipar comportamental, specific rasei din care fac parte, dar in egala masura comportamentul lor este influentat si de factori exteriori, respectiv de mediul in care se dezvolta precum si de contactele periodice pe care le au cu stapanii lor, alte persoane din anturajul acestora sau contactul cu alte animale.
Se crede, de exemplu, ca un caine care provine dintr-o rasa mai agresiva va fi mai dificil de dresat si nu foarte prietenos cu strainii sau cu alte animale, dar exista suficiente exemple documentate de astfel de caini care nu doar ca pot fi dresati cu usurinta, dar dovedesc si un grad ridicat de toleranta in relatia lor cu oamenii, copiii sau animalele.
Experienta acumulata in timp, traumele de tot felul, afectiunea sau lipsa afectiunii si socializarea constanta cu alte animale influenteaza in mare masura comportamentul unui caine de companie, iar daca va treziti la un moment dat ca patrupedul vostru da dovada de un plus de agresivitate sau ca refuza cu incapatanare sa va asculte comenzile va fi in parte si vina voastra pentru aceste manifestari aparent inexplicabile ale animalului vostru de companie.
Este prin urmare recomandat ca si cainii, asemenea oamenilor, sa fie perceputi si diferentiati nu doar dupa rasa din care provin ci si dupa trasaturile lor individuale, care nu mai tin de rasa sau de mostenirea lor genetica ci de modul in care a evoluat fiecare dintre acesti caini in compania unuia sau a mai multor stapani si de asemenea de experientele diverse care i-au marcat pozitiv sau negativ de-a lungul existentei lor.
Posesorul unui caine de companie trebuie din toate aceste motive sa acorde o atentie suplimentara educarii patrupedului sau, un plus de atentie fiind benefic mai ales atunci cand este vorba despre un pui care va avea nevoie de incurajari constante si multa afectiune pentru a se dezvolta armonios, doar asa obtinandu-se siguranta ca animalul in cauza va deveni un adevarat companion pentru stapanii sai si nicidecum o povara si un chin pentru acestia.
Multe persoane prefera, din motive usor de inteles, compania cainilor docili, care nu cer multa atentie din partea stapanilor si nu au probleme sa isi petreaca timpul de unii singuri, dar o astfel de mentalitate nu va fi intotdeauna si cea mai buna deoarece chiar si la rasele de caini mai docile se pot observa schimbari bruste de comportament, uneori marcate prin agresivitate, iar alteori prin apatie sau alte simptome care indica faptul ca patrupedul este nefericit sau chiar afectat serios la nivel psihic.
In ciuda parerilor contrarii, fiecare caine are o personalitate distincta si chiar o logica proprie, din acest motiv aparand nu de putine ori conflicte intre caine si om, patrupedul preferand uneori ca lucrurile sa decurga doar intr-un anume mod si nicidecum asa cum isi doresc stapanii sai care nu reusesc sa isi explice de ce animalul lor de companie reactioneaza altfel decat se asteapta acestia in unele situatii neprevazute, care ies din tiparele obisnuite.
Cainii pot fi mai docili sau mai agresivi, mai ascultatori sau mai rebeli daca asa isi doresc stapanii lor sa fie, cainii conformandu-se instinctiv incurajarilor venite din partea stapanului lor si intuind inclusiv asteptarile acestora in ce priveste comportamentul lor definitoriu care poate fi la final mai agresiv, mai posesiv sau mai tolerant asa cum le dicteaza vointa stapanului si stimulii transmisi constant de catre acesta.
Exista astfel posesori de caini din rasa rottweiler sau doberman care asteapta ca animalul de companie sa inspire multa teama printre vecini si care isi vor incuraja cainele in aceasta directie, dar de asemenea exista si persoane care detin aceleasi rase de caini pe care le deprind a fi mai degraba prietenoase cu strainii si cu alte animale si agresive doar in cazurile exceptionale cand stapanul este atacat sau infractorii patrund pe furis in locuinta acestuia.
Mostenirea genetica a unui caine va avea in consecinta un impact greu asupra comportamentului animalului de companie, dar cainii vor prelua si parte dintre obiceiurile stapanului lor precum si a altor obisnuiti ai casei, rezultatul final putand fi unul deosebit atunci cand se acorda atentie tuturor acestor aspecte si sunt corectate la timp "deviatiile" de tip comportamental sau, dimpotriva, putandu-se ajunge la situatii-limita cand cainele incepe sa afiseze un comportament imprevizibil, isi poate ataca chiar si propriul stapan sau pur si simplu nu asculta de nimeni si face doar ceea ce ii dicteaza logica sa de caine.
A detine un caine ca animal de companie nu pare a fi chiar atat de dificil la o prima vedere, dar atunci cand afli ca rase de caini precum chihuahua, chow-chow sau cocker pot fi deosebit de agresive in absenta unui dresaj adecvat te intrebi pe buna dreptate ce se poate intampla daca aduci acasa un ciobanesc german, un rottweiler sau alt caine de talie mare a carui educatie sa fie lasata la voia intamplarii.
Este o responsabilitate atat fata de caine cat si fata de copii si alte persoane care pot intra in contact cu cainele vostru si de aceea se impune ca posesorii de caini sa apeleze cu incredere la ajutorul profesionistilor pentru a asigura atat un dresaj adecvat cat si o crestere armonioasa a patrupedului lor, astfel fiind prevenite problemele de tot felul pe care le poate dezvolta un caine, fie acesta si de rasa, care nu a beneficiat de o educatie adecvata si a preluat de-a valma tot felul de obiceiuri si comportamente discutabile atat de la stapanii sai cat si de la obisnuitii casei sau chiar de la alte animale de companie.
Adauga comentariu