Nu, nu este vorba despre o boală care afectează persoanele de sex masculin şi care se manifestă prin repulsie la audiţia unor cuvinte lungi, cum ar fi prestidigitator, de exemplu. Bărbaţii fac alergie la cuvinte de tipul „niciodată, totdeauna, mereu, tot timpul”. Iubitul meu încearcă să mă convingă să nu mai folosesc astfel de cuvinte, mai ales atunci când îi fac reproşuri. La o observaţie superficială asupra conversaţiilor contradictorii dintr-un cuplu, se va observa că femeia foloseşte fraze de tipul: „nu mă ajuţi niciodată”, „tot timpul îţi laşi paharul nespălat la marginea patului”, „numai eu fac totul în casa asta”, etc, etc, etc. Bărbatul se irită la astfel de adverbe, pentru că el ştie că a fost totuşi o dată când a făcut şi el ceva bine, că la un moment dat ţi-a curăţat un cartof sau şi-a pus şosetele la locul lor. Ei nu înţeleg că noi prin aceşti „niciodată”, „mereu” vrem să spunem de fapt că am vrea să fim asistate, ascultate, sprijinite mai des şi nu doar o dată şi nu numai atunci când au ei chef. Bărbaţii interpretează cuvintele ad litteram, pentru ei niciodată înseamnă chiar niciodată şi nu suportă faptul că noi nu am ţinut minte acea dată de 24 august 2006 când au dus ei gunoiul ca să ne facă o surpriză. În concluzie, trebuie tot noi să fim mai înţelepte şi, pentru a nu isca discuţii interminabile şi neplăcute, să evităm a folosi cuvinte mari şi extreme şi să ne obişnuim cu termeni moderaţi de tipul „de cele mai multe ori”, „în majoritatea situaţiilor”, „de obicei”. foto © Northfoto |
Adauga comentariu