Am tot auzit vorbindu-se despre Ginkgo Biloba, mai ales în expresii de tipul „extract de…” şi aveam impresia întotdeauna că este vorba despre un gen de „elixir al vieţii”, cu efecte miraculoase asupra organismului uman. Am considerat că acest subiect merită toată atenţia necesară aşa că iată rezultatul minicercetărilor mele pe această temă.
Ginkgo Biloba este un arbore de care Pământul se bucură de aproape 3500 de ani şi despre care călugării budişti cred că ar fi întruparea unor zeităţi, care au iubit atât de mult omenirea încât au hotărât să se dedice pentru vindecarea şi bunăstarea ei.
Arborele miraculos se cultivă intens în China, Franţa, Japonia, Coreea, dar există şi în România, însă ca o raritate. Toate elementele Ginkgo Biloba pot fi folosite cu succes în industria farmaceutică (scoarţa, mugurii, fructele) dar cel mai mare potenţial terapeutic îl au frunzele (care trebuie culese exact în momentul în care sunt perfect galbene, înainte de a deveni ruginii), având proprietăţi anticoagulante şi vasodilatante nemaipomenite. Extractele de Ginkgo Biloba se comercializează sub formă de comprimate, capsule, tincturi, siropuri, extract alcoolic.
Produsele pe bază de Ginkgo Biloba sunt f…
Citeste in continuare pe coolinaria.ro
Articol oferit de
Citeste mai multe Sfaturi si sugestii pe coolinaria.ro
Adauga comentariu