Dragoste si Sex Relatii

Tacerea nu e de aur


Dragoste - Tacerea nu este de aur

Cand doi oameni se iubesc, traiesc cu impresia ca isi pot spune absolut totul. Si totusi, nu putini sunt aceia care ajung sa nu isi mai spuna nimic mai mult decat adio, doar pentru ca la un moment dat in evolutia relatiei lor au incetat sa isi mai vorbeasca.

Se spune ca tacerea e de aur, dar ce faci cu aurul cand nu ai cu cine sa-l imparti? As spune mai degraba ca in dragoste e exact pe dos, si atunci cand tacerea devine din ce in ce mai prezenta, nu sunt decat cateva motive ce o vor face sa dispara si vor da o noua sansa iubirii.

Cel mai adesea, femeile sunt cele care analizeaza problema. Li se pare ca iubitul nu le vorbeste suficient, ca nu le impartaseste destul de multe amanunte din existenta lui cotidiana, li se pare ca tace cu vreun motiv anume si cauta in orice gest o explicatie.
De fapt, povestea e uneori mult mai simpla decat pare, si barbatii, neavand o structura atat de complicata ca a noastra, aleg sa pastreze pentru persoana proprie lucruri ce le considera neimportante. Daca pentru femei tacerea e un semn al problemelor in cuplu, pentru barbati s-ar putea sa fie un alt mod de a spune …nu vreau sa fiu plictisitor. Oricat de ciudat ar parea, tacerea din cuplu poate fi cauzata de o problema inca nerezolvata la serviciu, de o complicatie familiala sau de ce nu, de o pasa proasta.  Solutia in astfel de cazuri e evident una pe cat de simpla, pe atat de evitata de femei – timpul. Ceea ce e azi o problema poate disparea maine, si aparenta detasare poate fi de moment.

Exista insa si cazuri in care tacerea e intradevar un semn rau. Poate iti ascunde ceva, poate nu e inca momentul pentru o schimbare…toate sunt motive care pot face din cel mai iubitor barbat, un taciturn. Fie ca nu stie inca in ce fel sa iti ofere o veste proasta, crezand ca nu ii vei face fata, fie ca evita sa devina emotiv, si sa isi dezvaluie o latura aparent inexistenta, aceea de sensibilitate, fie ca, in cele din urma, ii este frica de consecintele unei discutii deschise, el va alege sa taca ore in sir, sustinand cu tarie ca nu s-a intamplat nimic, pana cand, ajunsa in culmea disperarii, ea va iesi val-vartej in cautarea unei alte explicatii. Solutia in acest caz nu mai e la fel de simpla. Comunicarea trebuie restabilita, dar cum e nevoie de doi pentru un dialog, ea nu se poate desfasura la distanta. Va trebui sa ai rabdarea de a astepta un moment potrvit, de a nu incerca sa preiei controlul, cand totul va deveni mai simplu si rezolvarile vor veni de la sine. Ai putea sa zambesti spunand ca nimic nu va poate perturba iubirea, la fel cum ai putea sa deschizi fereasta lasand aerul cald sa-ti umple inima. Tacerea va disparea si ea, odata ce vei gasi acel moment in care  veti sti absoult totul, fara sa-l mai spuneti.

foto Northfoto

Cristina Ghiban

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu