Casa si gradina Lifestyle

Ghiveciul potrivit

Ghiveciul potrivitÎntotdeauna am recomandat plantele de apartament. Eu însămi sunt înnebunită după ele, deşi nu am atât de multe pe cât mi-aş dori însă, aşa puţine cum sunt, le îngrijesc ca pe ochii din cap pentru că atunci când le privesc şi văd cât sunt de frumoase mi se umple inima de bucurie şi de mândrie.

Primul detaliu, de care trebuie să ţii cont în momentul în care doreşti să-ţi înfrumuseţezi casa cu plante de interior, se referă la alegerea ghivecelor. Bineînţeles că suntem tentaţi să alegem recipientele pe criteriul estetic şi vrem să se potrivească în decor ca formă, culoare, material. Aceste amănunte nu trebuie ignorate total dar trebuie plasate spre finalul listei de priorităţi.

Cel mai important lucru este ca ghivecele să aibă acele orificii prin care să fie eliminată apa în exces. Apoi, să fie suficient de mari pentru rădăcinile specifice fiecărei plante. Cel mai recomandat material este ceramica, însă astfel de ghivece sunt fragile şi greu de curăţat şi întreţinut. Mai la îndemână sunt vasele din plastic, dar acestea nu sunt la fel de poroase. Oricum, poţi alege dintre cele două materiale pe cel care se potriveşte mai bine cu bugetul, casa şi timpul de care dispui pentru a le curăţa.

Din fericire, magazinele de profil pun la dispoziţia noastră o gamă vastă de forme, culori, dimensiuni, astfel încât să putem îmbina ceea ce este necesar pentru buna dezvoltare a plantelor cu ceea ce corespunde cu gusturile noastre.

Şi, pentru a aduce un plus de stil şi de eleganţă colecţiei tale de flori, vă recomand suporturile de ghivece pe care www.decorix.ro le pune cu atâta generozitate la dispoziţia voastră.

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu