In America, muzica jazz se poate spune ca s-a nascut odata cu progresul civilizatiei citadine, in perioada razboiului civil New Orleans, leaganul acestui stil muzical, fiind considerat unul dintre cele mai cosmopolite orase de peste ocean. Tragandu-si radacinile dintr-un amestec variat de limbi si culturi, jazzul a fost initial un amalgam tipator, dar si pitoresc de sunete si ritmuri, intru totul pe placul populatiei tinere care imbina distractia, consumul de alcool si sexul cu muzica jazz.
Binecunoscutele improvizatii specifice jazzului si prezente pana in ziua de astazi pe scenele de muzica au aparut apoi in mod natural, ca rezultat al modului instinctiv in care muzicienii incercau sa structureze mereu si mereu acest stil muzical care iesea din toate canoanele de compozitie. Paradoxal insa succesul in muzica jazz l-au cunoscut in acele vremuri mai ales artistii care sunau "diferit", tot ei contribuind la dezvoltarea fara precedent a acestui stil de muzica.
In cautarile lor pentru sunetele perfecte, unice si irepetabile care sa ii distinga de ceilalti cantareti de jazz, muzicienii au trecut printr-o gama deosebit de variata de forme muzicale vechi si moderne pe care le-au prelucrat cu un maximum de libertate creativa, obtinand uneori succese notabile sanctionate astfel si de publicul cunoscator, care de acum aclama si astepta mereu alte si alte manifestari ale muzicii jazz.
Multe dintre aceste forme muzicale au fost insa alterate serios si de cresterea continua a civilizatiei urbane, de noile idei si inventii precum si de succesiunea de perioade economice stabile si de recesiune astfel incat chiar si in prezent jazzul nu a ajuns mai bine structurat decat la inceputurile sale, existand astazi multi teoreticieni, e adevarat, dar care nu pot trece cu mult dincolo de istoria jazzului sau unele clisee deja cunoscute tuturor si repetate la nesfarsit.
Nu intamplator reluarea pieselor muzicale de jazz mai vechi este o constanta a mai tuturor concertelor de gen, mai in gluma, mai in serios si artistii din zilele noastre incercand si dansii la randul lor sa descifreze in profunzime secretele artei pe care o practica. Aceasta este si o modalitate de a marca continuitatea in muzica jazz, dar si o cale experimentala de a ajunge la izvoarele genului muzical in sine. In realitate, muzicienii experimentati care practica acest stil muzical nu inteleg nici dansii la final mare lucru din propriile compozitii, dar simt ca ceva i-a condus acolo si isi doresc in mod firesc sa inteleaga mecanismele care au dus la crearea unei piese muzicale sau a alteia.
Jazzul a inspirat foarte multe daca nu chiar toate stilurile de muzica moderna care i-au urmat, multe dintre acestea structurandu-se, culmea, aproape de la sine si devenind genuri consacrate precum e cazul cu muzica rhythm and blues, muzica soul si multe alte stiluri muzicale moderne. Este greu de crezut nu atat faptul ca aceste stiluri muzicale s-au nascut din muzica jazz cat faptul ca jazzul inca exista si respira prin miile de muzicieni care il practica cu obstinatie si in ziua de astazi.
Intr-un fel, acest gen muzical te duce cu gandul la o fiinta care se lupta sa ramana vesnic la varsta copilariei, refuzand cresterea, trecerea timpului sau legile naturale. Jazzul prefera astfel sa ramana mereu la izvoarele sale oferind altora ritmurile de care au nevoie pentru a creste, dar nefiind atras sau sedus de nici unul dintre genurile muzicale mai vechi sau mai noi decat dansul.
Aici se afla probabil si unicitatea sa, jazzul cantonandu-se semet la un nivel cosmic si declarandu-se egal si separat de clasicim, modernism sau orice alt curent din muzica. Se prea poate sa fie asa pentru ca, spre deosebire de alte genuri muzicale, muzica jazz ne-a oferit o deschidere neasteptata si binevenita catre multe alte orizonturi muzicale si va continua sa faca acelasi gest si pentru urmasii nostri, de asta putem fi siguri.
Adauga comentariu