Sanatate Sarcina si contraceptia

Testul de sarcina

DISABLE_WORD_ADS=1;

«
Oare am ramas insarcinata ?! » este o intrebare
pe care majoritatea dintre noi si-au pus-o macar o data
in viata. Intarzierea ciclului, sensibilitatea sporita
a sanilor sunt cateva dintre semnele unei probabile sarcini-
nu uitati totusi ca aparitia acestora nu implica in mod
necesar faptul sa sunteti insarcinata. Menstruatia, spre
exemplu, poate intarzia si din alte motive, cum ar fi
stressul, oboseala, dereglarea ritmului de viata…

Daca totusi nu sunteti sigura si vreti sa aflati cat
mai repede daca sunteti sau nu insarcinata, farmaciile
dispun de destul de multe produse care va pot ajuta.
Recomandat este ca inainte de a face drumuri la doctori
sa incercati varianta testului de sarcina – acestea
sunt destul de sigure, avand, in general, o marja de
eroare de doar 1%. Nu va grabiti foarte tare insa :
in principiu, orice test de sarcina poate reda un rezultat
pozitiv doar la 14 zile dupa data conceptiei- fapt explicabil,
de altfel : aceste teste se bazeaza principiu comun,
anume detectarea in urina a unui hormon numit gonadotrofina
corionica. Acesta este un hormon secretat dupa momentul
nidarii (momentul in care oul se implanteaza in peretele
uterin), iar nidarea in sine se petrece la aproximativ
o saptamana- opt zile dupa momentul fecundarii. Daca
sunteti in ultimele zile inainte de urmatorul ciclu
(teoretic) nu va recomandam sa il folositi- nu se pot
garanta rezulatate clare. De asemenea, este indicat
sa faceti acest test dimineata, la trezire.

Tipurile de teste de sarcina, cat si modalitatea de
folosire si modul de indicare al rezultatului difera
in functie de producator, insa aceasta nu are nicio
influenta asupra calitatii testului. Va trebui insa
sa respectati indicatiile de folosire intocmai, si sa
verificati cu atentie termenul de expirare al testului,
altfel riscati sa fi aruncat banii degeaba si, mai grav,
sa va bazati pe rezultate incorecte.

Indiferent de rezultatul testului, dar mai ales in
cazul unui rezultat pozitiv, acesta trebuie repetat
pentru o a doua oara la distanta de cateva zile. Nu
ezitati sa consultati medicul ginecolog : o ecografie
va va da cu siguranta un raspuns clar, iar in cazul
in care simptomele dumneavoastra nu se datoreaza unei
sarcini el este singurul in masura sa va diagnosticheze
si sa va indrume.

O metoda mai costisitoare (nu exagerat, insa simtibil
mai scumpa decat cea a unui test de sarcina) este analiza
de laborator, aceasta putand stabili cu exactitate si
momentul fecundarii.

Corina Jalba

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu