Tocmai
îmi revin dintr-o gripa urâta si sper ca
nu e prea târziu sa inist sa îti faci vaccinul
antigripal ca sa nu fii nevoita si tu sa stai ca o leguma
timp de doua saptamâni si sa ti se para extrem
de complicat sa respiri.
De fapt nici nu stiu exact ce am avut, cred ca o combinatie
inedita de simptome care au necesitat pâna la urma
sfatul medicului în momentul în care am început
sa simt repulsie fata de eternul si fascinantul ceai.
Acum ma simt mai bine si consider ca este de datoria mea
sa te rog sa ai grija mare de tine si sa faci tot posibilul
sa eviti ceea ce de cele mai multe ori este inevitabil.
Daca ne-am putea izola de lume în sezonul racelii
si al gripei poate poate am avea sanse sa scapam. Dar
suntem fiinte sociale si avem de înfruntat zilnic
aglomeratia pentru a merge la birou, pentru a ne aproviziona
cu cele necesare, pentru a ne vizita familia, prietenii,
etc.
Totusi, sunt câteva instructiuni prin care, daca
le respecti, reduci sansele de îmbolnavire sau
macar te poti feri de afectiuni grave:
– spala-te pe mâini cât mai des, mai ales
dupa ce ai atins persoane bolnave, obiecte straine sau
ti-ai suflat nasul;
– acopera-ti gura si nasul cu o batista când stranuti
sau tusesti;
– evita sa-ti atingi nasul si gura;
– consuma multe lichide;
– manânca fructe (în special citrice) si
legume;
– aeriseste în fiecare zi casa si biroul;
– bea iaurt;
– renunta la fumat si la alcool.
Dar am facut toate astea si tot m-am îmbolnavit!
ma vei certa tu. Te cred. De multe ori de ceea ce te temi
cel mai tare nu scapi. Nici nu stii cum stranuta cineva
în autobuzul cu care te deplasezi si daca sistemul
tau imunitar este în pauza ai toate sasele sa te
molipsesti. Este trist dar adevarat. Ca sa stii cum sa
abordezi situatia este bine sa identifici boala. Nu intra
în panica nu orice raceala este si gripa dar chiar
daca se spune ca raceala trece de obicei cu remediile
bunicii este bine totusi sa ceri si sfatul unui specialist
pentru ca boala se poate agrava sau poate degenera în
bronsita, pneumonie sau sinuzita.
Diferenta dintre raceala si gripa se constata în
functie de simptomatologie, astfel: daca nu faci febra,
nu ai frisoane decât foarte rar, nu te doare foarte
tare capul, ai nasul înfundat, te ustura gâtul,
stranuti, tusesti, atunci esti racita; daca faci des febra,
ai frisoane, cefalee si stare de oboseala coplesitoare,
dureri musculare mai ales în zona spatelui si a
picioarelor, tuse severa, atunci esti nefericita posesoare
a unei gripe.
Remediile sunt dictate de simtul comun în cazul
racelii sau de catre farmacist si neaparat de recomandarea
medicului în cazul gripei. Va trebui în ambele
cazuri sa consumi multe lichide (în special ceaiuri
si supe) si fructe. Un efect deosebit de benefic îl
au baile calde, frectiile cu alcool sau otet, repaosul
la pat. Nu uita sa aerisesti bine camera pentru a nu respira
la nesfârsit aceeasi microbi. Cât despre medicamentatie,
în cazul gripei
sunt indicate tratamentele pe baza de paracetamol sau
aspirina (interzisa în cazul copiilor si adolescentilor
pentru ca poate duce la aparitia bolii Reye).
În cazul racelii
medicamentele pot fi recomandate de farmacist, terapia
axându-se pe înlaturarea tusei si desfundarea
nasului (tine cont de faptul ca produsele destinate eliberarii
cailor respiratorii pot crea dependenta, asa ca este mai
bine sa te limitezi la traditionala inhalatie cu aburi
de ceai).
Oricât de rau te-ai simti evita antibioticele
pentru ca ele nu trateaza infectiile produse de virusi,
iar raceala si gripa sunt provocate de virusi.
Sper sa treaca iarna fara ca tu sa te îmbolnavesti,
dar pentru asta nu este suficienta speranta mea, ci este
nevoie de participarea ta activa pentru a preveni boala.
Sanatate! |
Adauga comentariu