De fiecare data cand stam de vorba vad in ochii ei o nostalgie ce nu va disparea niciodata. A trait iubirea intens, ca intr-un roman de dragoste, atat de clasic, in orasul cu turn si s-a intors in lumea reala doar pentru a-si putea pastra speranta intr-un final fericit. De fiecare data cand se intampla sa vorbim despre orasul iubirii, simt in sufletul ei sensibil un zbucium de dorinta sfaramata de neintelegere, un dor de nestiut si de iubire ce ar fi trebuit sa fie altfel. Imi vorbeste cu emotie despre locuri marunte, despre detalii pe care n-as putea vreodata sa le observ si intodeauna vrea parca sa ma convinga ca nostalgia nu exista de fapt.
In lumea reala e fericita. Iubitul ei e mereu acolo oferindu-i tot ce nu a putut avea mai demult, farame de vis si certitudini, sperante si flori de liliac, totul invaluit intr-o iubire imensa despre care n-as fi crezut vreodata ca va rezista mai bine de cinci ani.
Totusi, cand ne bem cafeaua pe o terasa in zile de vara, sau cand avem vreme sa visam impreuna, rareori imi vorbeste de trecut. Simt de fiecare data ca intrebarile nu isi au rostul desi stim amandoua ca acea calatorie in orasul iubirii e un mister.
I-am respectat alegerile, o parte din mine sperand ca visele pe care si le va implini ar suplini o parte din cele proprii, abandonate undeva pe drumul spre o existenta matura. Adesea insa ma intreb daca nu cumva calatoria nu s-a sfarsi inca, si poate ca sufletul ei ar vrea sa se intoarca acolo, pentru a-si demonstra sie insasi ca alegerea facuta atunci, a fost intr-adevar cea mai buna.
I-am promis ca o voi duce acolo. De fapt, i-am spus ca ii voi face cadou o calatorie in orasul iubirii, impreuna cu iubitul ei. Am simtit in momentul acela ca inima a inceput sa ii bata altfel, ca isi dorea atat de mult sa-l duca acolo, si astepta un moment in care sa poata face asta fara ca gestul sa fie interpretat altfel.
Stiam poate mai bine ca oricine ce insemna asta. Ore in sir de amintiri dureroase sfarsite apoi intr-o imbratisare deasupra lumii, acolo unde n-a vrut sa fie pentru prima data singura, si unde a doua calatorie avea sa fie de fapt prima impreuna. Isi dorea sa se plimbe de mana in gradini verzi si sa asculte sunete de acordeon in cafenele inguste, sa-l faca sa simta mirosul de carti prafuite si sa admire impreuna apusul acela superb. Mai mult decat orice insa, isi dorea acea calatorie pentru a lasa tot ce era in urma acolo, pentru a-l face sa inteleaga ca iubirea e cea pe care o simti, si nu cea la care ai visat.
N-a fost nevoie sa-mi spuna nimic din toate astea ca sa le stiu atunci.
Am stiut doar amandoua, in tacerea ce s-a lasat cateva clipe, ca fiinta aceea ascunde in suflet dorinte pe care le intelegeam prea putin. Mi-as fi dorit sa pot spune ca totul fusese o iluzie, ca orasul iubirii nu exista de fapt, dar stiam ca dincolo de toate, calatoria va insemna mereu pentru ea un nou inceput, un loc in care si-ar lasa suferintele pentru a le transforma in fericiri.
foto Northfoto
|
Adauga comentariu