 De
fiecare data când împodobesc bradul pun globurile
cu grija sa nu le sparg. Pastrez câteva de când
eram copil si mai ales pe acelea le ating cu sfiala adultului
care îsi aminteste clipele magice în care
sopilul din el astepta cu nerabdare sa-l surprinda pe
Mos când pune cadourile sub brad… Împodobitul
bradului îmi aminteste însa si de o alta poveste,
pe care mama mi-o spunea de fiecare data de Craciun. De
fapt, nu e poveste, dar felul în care s-a întâmplat
si mai ales felul în care tremura vocea mamei de
fiecare data când ne spunea cum a fost, faceau sa
para ca e cea mai frumoasa poveste de Craciun.
Era demult, într-o iarna pe când zapezile
erau ca în povesti, cât gardul… Ai mei erau
tineri si fericiti si asteptau cu nerabdare Craciunul
pentru ca stabilisera sa se logodeasca în acest
moment magic al anului. Numai ca, studenti fiind, n-au
reusit sa cumpere verighete… Aveau de ales între
brad, primul lor brad, si doua verighete mici argintii…
Si au ales bradul, pentru ca verighete, spunea mama, aveau
sa îsi faca mai târziu… De fapt, din cauza
asta au amânat si logodna. În dimineata de
Craciun mama, care e o fiinta foarte matinala si astazi,
a alergat nerabdatoare sa vada ce a lasat Mosul sub brad.
Nu a gasit decât un bilet cu scrisul cunoscut…
„cadoul tau este în brad”. S-a uitat
printre crengi, dar n-a gasit nimic. A stat vreo ora în
fata bradului , l-a scuturat, dat degeaba… din brad
nu a cazut nimic. Si, evident…s-a bosumflat. Când
a venit tata, i-a dat cadoul pe care ea i-l luase si i-a
spus ca se da batuta… „Pai daca ti-a scris pe
bilet ca e în brad, atunci în brad este…”.
„Ei hai, ce gluma mai este si asta.” Tata
este însa o fiinta foarte încapatânata
si atunci când îsi pune ceva în cap
nu se poate sa nu îi reuseasca…
Mama nu a gasit cadoul, oricât s-a chinuit. A trecut
Craciunul, au strâns bradul, iar mama s-a resemnat
cu ideea ca poate tatei nu i-au mai ajuns banii si pentru
cadou (cheltuise deja destul pe brad si pe podoabe). S-a
gândit ca poate cadoul era chiar bradul în
sine, desi… Dar, în fine… nu avea rost sa insiste,
mai ales ca tata nu dadea semne de nerabdare sa îi
arate cadoul.
Între timp s-au logodit, au stabilit si data nuntii,
si-au luat si verighete din aur… Totul a trecut destul
de repede si surpriza misterioasa de Craciun i s-a sters
mamei din minte… În anul urmator însa, în
seara în care împodobeau bradul, mamei i-a
alunecat din mâna globul cel mai mare si mai frumos,
pe care îl puneau întotdeauna în vârf
lânga steluta, pentru ca era primul glob pe care
îl cumparasera împreuna… „S-a facut
tandari, nu a ramas nimic din el, decât… surpriza
mea de Craciunul trecut”. (De fiecare data când
ajunge la momentul acesta al povesii, mamei i se umezesc
ochii si începe sa îi tremure vocea…) Printre
cioburile rosii, pe podeaua de lemn a cazut un inel mic,
cu piatra alba…. Era inelul de logodna, pe care tata
îl cumparase cu un an înainte si pe care îl
ascunsese, nu stiu nici astazi cum, în interiorul
globului… |
Adauga comentariu