Suflete pereche

Un timp, am trait cu iluzia ca el exista, dar ca, poate,
nu trebuie confundat cu iubirea ideala… ca suflet
pereche are fiecare dintre noi, barbat sau femeie, dar
ca “perechea” se poate ascunde în oricine,
barbat sau femeie.

De fapt, ce înseamna sufletele pereche? Sunt suflete
identice sau sunt suflete diferite care se completeaza
ca sa formeze un suflet perfect (exista oare suflete perfecte?).
Nu stiu si probabil ca nimeni nu stie. Întotdeauna,
când ma gândesc la suflete pereche îmi
amintesc însa de doi oameni din viata mea. Despre
primul m-am încapatânat sa cred ca el e sulfetul
mult cautat si a fost nevoie sa strabat câteva mii
de kilometri (la propriu) ca sa îmi dau seama ca
a fost o iluzie. Nu era sufletul meu pereche, dar a fost
o lunga cautare în care m-am regasit pe mine, cea
de demult. Celalalt… despre celalalt nu stiu cum
sa vorbesc. Pentru ca… poate ca iluzia nu s-a transformat
înca în deziluzie. Dar, nici el nu e sufletul
pereche. E un sentiment care vine de undeva din fiinta
mea ascunsa.

Asemanari izbitoare, diferente esentiale. Amestec ciudat
de inocenta si eroare fatala. Cu siguranta însa,
daca asta înseamna sufletul pereche, atunci el nu
e legat neaparat de iubire. Eu nu l-am gasit niciodata
în iubire… si pentru o clipa am crezut ca
poate e în afara ei. Pâna când mi-am
dat seama ca sufletul unui om e unic, ca “perechea”
nu e decât nevoia de confirmare a propriului eu.

Nu exista suflete pereche…exista doar oameni…
Exista mâini, zâmbete si priviri care se cauta
si îsi raspund atunci când au nevoie unele
de altele. Exista doar gândul ascuns si speranta
ca undeva, într-un colt al lumii, nu vom fi niciodata
singuri. Exista doar iluzia ca fiecare esec e pasul spre
o noua cautare si amagirea ca fiecare izbânda ne
apropie de unitatea pe care o cautam. Sau, poate ca asta
înseamna, de fapt, sufletul pereche…