Noi femeile suntem experte în ceea se ne numeşte şantaj sentimental, emoţional, sau cum vrei să-l numeşti. Noi suntem cele cărora ne place să ameninţăm, să dăm ultimatumuri şi să nu ne ţinem de cuvânt în cele din urmă (de aceea nici nu prea suntem băgate în seamă). Nu ştim să negociem, nu ştim să obţinem avantaje, dar suntem foarte pricepute în a transforma orice mică ceartă într-o suferinţă de dimensiuni cosmice.
Este ultima dată când te mai iert… Dacă nu faci aşa cum îţi cer ne despărţim… Dacă mă mai faci vreodată să plâng am să te părăsesc, etc, etc.
Îţi sună cunoscut? De ce facem asta? Ca să ne exteriorizăm probabil, ca să avem măcar pentru o clipă iluzia că noi deţinem controlul (şi poate chiar îl deţinem, dar lor nu le place să recunoască acest lucru). De cele mai multe ori nu câştigăm nimic altceva decât poate o migrenă sau o frustrare.
Una dintre cele mai des folosite arme în şantajul sentimental este plânsul, inutil şi el căci, de multe ori, bărbaţii preferă să plece când începe să curgă şuvoiul de lacrimi şi nu din motive de insensibilitate ci pentru că, pur şi simplu, nu ştiu cum să reacţioneze la astfel de ieşiri, nu ştiu ce să spună, sau ce să facă numai să ne oprim (mai există şi categoria sadicilor care adoră să vadă o femeie plângând).
Suntem, aşadar, maestre în şantajul sentimental dar, după umila mea părere, acest lucru nu ne ajută la nimic. Obţinem poate pe moment nişte promisiuni, nişte vorbe dulci, nişte amăgiri, dar cum ne-am înveselit şi încercăm să sărbătorim victoria, partenerul repetă întru-totul gestul care ne-a provocat iniţial să recurgem la tehnica în discuţie. Or fi având o memorie atât de scurtă oare sau sunt masochişti? Acesta însă poate constitui cu succes subiectul unui alt articol, aşa că mă opresc aici şi închei întrebându-te: foloseşti şantajul sentimental?
foto © Northfoto
|
Adauga comentariu