Iarna înnorata cu zapada murdara pe care am asteptat-o prea mult ca sa ma mai pot bucura de albul ei. Poleiul îmi da întotdeauna batai de cap si mie si tocurilor mele care nu vor sa se adapteze sezonului. Din cauza asta, si numai din cauza asta, accept sa îmi stresez iubitul atunci când am mult de umblat prin oras si am nevoie de masina. Da, evident, am permis de conducere, dar cine m-ar lasa pe mine sa ies pe strada cu o masina în lunile astea? Constiinta mea cu siguranta nu ar fi de acord. Asa ca toata greutatea cade pe capul iubitului meu. Ieri, între doua facturi si o ora de cumparaturi în supermarket, iubitul meu a avut de rezolvat si o problema de serviciu la Finante. Nimic mai plictisitor decât sa astepti în masina sa îsi rezolve altcineva treburile. Dupa vreun sfert de ora deja mi-am pierdut raabdarea. Am coborât sa fac câtiva pasi ca sa ma dezmortesc. Si pentru ca iubitul meu tocmai iesea din cladire, m-am îndreptat instinctiv spre el. Pentru o secunda am avut un deja-vu teribil. „Îti mai amintesti?” „Cum as putea Am inceput sa râdem, ne-am sarutat fugar, altfel |
Adauga comentariu