Prieten, iubit sau partener?

Ne place să analizăm orice ţine de relaţia noastră, de la felul în care ne priveşte iubitul, la felul în care ne spune “la revedere” şi găsim adesea interpretări din cele mai ciudate pentru gesturi altfel simple şi lipsite de vreo intenţie anume. O problemă pe care ne-o punem însă adesea, şi poate cea mai justificată dintre elementele noastre de analiză, e aceea a definirii relaţiei. Desigur, în toate filmele vedem cum ar trebui sa stăm la o discuţie lungă şi complicată, în care fiecare să îşi spună părerea şi scopurile pentru a defini mai apoi o poveste care oricum îşi are regulile proprii şi oricât de multe bune intenţii am avea poate sfârşi când ne aşteptăm mai puţin. Destul de puţin frecvente în lumea reală, astfel de discuţii pot fi utile, dar oare odată ce ne-am hotărât că suntem „doar prieteni” sau “iubiţi”, nu pot interveni şi schimbări?

Metoda cea mai simplă de a scăpa de astfel de dileme e însăşi natura cuvintelor pe care le folosim. Dacă ne e mai uşor să-l numim pe cel cu care avem o relaţie într-un anume fel, atunci asta e ceea ce defineşte povestea noastră.

Auzim adesea formulări de tipul „acesta este prietenul meu”, înţelegând prin asta faptul că, probabil, cei doi îşi petrec vremea plimbându-se prin parc şi mergând împreună la cinema. Ei bine, sensul încetăţenit pare să se schimbe atunci când schimbăm şi accentul. Înţelegem atunci că e vorba de o poveste de dragoste, pe care protagoniştii o trăiesc. Dar oare dacă ne numim persoana iubită cu acelaşi apelativ cu care ne adresăm şi unor persoane pasagere, ce astăzi pot împărţi cu noi clipe minunate dar mâine pot dispărea, nu adăugăm acelaşi atribut şi relaţiei noastre? Dacă simţim că cel care ne ţine de mână şi ne sărută pasional e „prietenul” nostru, atunci cu siguranţă nu va fi prea curând mai mult de un amic mai special.

Pe de altă parte, putem alege să ne numim „iubiţi”. Deja totul sună mult mai romantic, căci se ştie, pe aceştia îi caracterizează „iubirea”. Mai mult, a-ţi numi persoana cu care ai o relaţie “iubit” implică o anume exclusivitate justificată chiar de sentimentul exprimat. Între prieteni cuvântul de ordine e sinceritatea, în vreme ce între iubiţi acesteia i se adaugă multe alte atribute.

In fine, putem alege să fim „parteneri”, ceea ce ne poate duce cu gândul fie la natura sexuală a relaţiei, fie la un sens mai profund, acela de maturitate şi responsabilitate. A fi partenerul de viaţă al cuiva poate echivala lesne cu ideea de a fi împreună “până la adânci bătrâneţi”.

Oricum am alege să ne numim însă, e foarte important să ştim cum anume relaţia evoluează. “Prietenul” din adolescenţă poate deveni încet cel pe care îl iubim, pentru ca mai apoi, el să fie cel care ne va fi partener, “la bine şi la greu”.

foto © Northfoto