 Îndimineata asta m-am trezit devreme, desi sunt în concediu (de obicei îmi place sa lenevesc si sa recuperez diminetile grabite în care dau cafeaua în foc si alreg dupa autobuz ca sa nu întârzii la serviciu). Probabil ca inertia este de vina. Oricum, nu am dat cafeaua în foc, ba, mai mult, am avut timp sa îi aud sfârâitul si sa simt aroma balonaselor cafenii care se înghesuie pe marginea ibricului în timp ce da în clocot. Prin perdeaua cea noua din bucatarie, cafenie si ea, la fel ca balonasele aromate, zapada de pe deal se vede ca un val auriu aruncat peste oras. Chiar asa. E pentru prima data, în iarna asta, când am timp sa privesc dealul nostru, atât de drag… Prima sorbitura de cafea mi-a desteptat în minte diminetile de vara si roua care ne gâdila talpile când iubitul meu ma trezea de dimineata ca sa mergem la iarba verde, nu care cumva sa ne ocupe altcineva locul. Într-o clipa mi-au venit în minte toate clipele frumoase de peste an. Iarba verde, diminetile la pescuit în care dârdâiam pe malul apei asteptând ca iubitul meu sa îmi spuna ca mergem acasa, rasaritul la mare, apusul pe munte, varsatul de vânt si saptamânile de cosmar cu febra si stat la pat, emotiile din toamna cu doctoratul, clipe de fericire, clipe de regret, frânturi de viata în capitolul intitulat simplu – 2007. Si, fara sa vreau, mi-am dat seama ca anul s-a terminat |
Nostalgii hibernale…
S-ar putea sa va placa
Despre autor
Adauga comentariu