Dragoste si Sex Relatii

Microbista pentru o zi


Eu
si iubitul meu suntem doua fiinte foarte diferite. Nimic
neobisnuit, de altfel. Se spune adesea ca într-un
cuplu, diferentele sunt constructive pentru ca ele îi
fac pe îndragostiti sa se completeze unul pe altul.
În principiu, sunt de acord…

Eu sunt o visatoare, el este un realist convins… si
asta ne echilibreaza pe amândoi. Atunci când
vine vorba de pasiuni însa, lucrurile nu mai stau
atât de „echilibrat”. Pentru ca fotbalul,
pescuitul, counterstrike-ul si thrillerurile nu prea se
armonizeaza cu mersul la teatru, cu pictura, cu shopping-ul
sau comediile romantice. Am ales la întâmplare,
evident, câteva dintre lucrurile care ne ocupa de
multe ori timpul liber, iubitului meu si mie. De cele
mai multe ori, ele provoaca mici certuri, pe care chiar
daca le depasim le pastram tacit în minte pentru
a ne tachina în conflictele viitoare. Când
am chef de cumparaturi, el nu se dezlipeste de calculator…
Când vreau sa lenevesc în pat în weekend,
uitându-ma la un film dragut pe care l-am mai vazut,
el se trezeste cu noaptea în cap ca sa plece pe
balta… desincronizare totala.
În ultima vreme ne-am obisnuit ca fiecare sa îsi
satisfaca singur micile pasiuni, numai ca a intervenit
o problema – timpul nostru liber e limitat. Si daca,
asa putin cum este, îl petrecem separat… atunci
unde ajungem? Asa ca saptamâna trecuta mi-am luat
inima în dinti si am decis – „Azi merg
cu tine la meci!”. A izbucnit în râs
si mi-a spus sa termin cu prostiile. Pe moment m-am enervat.
„Adica eu sunt capabila sa fac un sacrificiu, iar
el e amuzat…” Am încercat sa ramân
calma si, în cele din urma, l-am convins ca decizia
mea era cât se poate de serioasa. „Cât
de rau poate fi?” mi-am spus, plina de elan. Zis
si facut…

Am mers cu o ora mai devreme ca sa putem lua înca
un bilet. Am înteles ca la meciurile importante
e bataie mare pe biletele bune. Am reusit, dupa eforturi
supraomenesti. În cele din urma am intrat. Soare
cumplit, o gasca de vreo sase pustani plini de figuri
în fata noastra, un domn cu o burta respectabila
în dreapta si altul dotat cu trei pungi de seminte
în stânga… Cam asa arata tabloul initial.
Inutil sa mai precizez ca prezentele feminine erau o raritate…
De fapt, seminte aveau cu totii, numai noi nu. Detest
semintele si nu pentru ca as avea nu stiu ce aere, ci
doar asa, pur si simplu, ca idee. Luasem Totusi niste
alune… asa… ca sa nu iesim prea mult din tipare.

În cele din urma a început si meciul. Nu vedeam
aproape nimic din cauza soarelui si a distantei fata de
teren, care mi se parea imensa. Urlete, înjuraturi,
comentarii mai mult sau mai putin inteligente, totul pe
un fond de seminte strivite între dinti si scuipate
pe jos. „Doamne, ce caut eu aici?”. Raspunsul
mi-a amintit ca eu singura ma încapatânasem
sa vin, asa ca am suportat cu stoicism totul, pâna
la fluierul final al arbitrului. Din fericire, la a doua
repriza soarele era deja spre apus, asa ca am putut admira
macar asfintitul care se vede superb de pe dealul pe care
e amplasat stadionul. Într-un final s-a terminat
tot calvarul. Câteva ratari importante, un penalty
aparat cu brio de echipa adversa si o un cartonas rosu
au fost singurele evenimente notabile, cel putin pentru
mine.

„Ei, cum a fost…mai mergem pe stadion?”.
„Doamne fereste!” a fost primul raspuns care
mi-a venit în minte, însa l-am transformat
într-un zâmbet ironic si i-am raspuns, sigura
pe mine, iubitului meu… „Cum sa nu… vreau sa
traiesc si eu emotia unui gol macar data viitoare… dar
asta, dupa ce mergem împreuna la Vaduva vesela.
Am luat deja bilete pentru saptamâna viitoare.”
Evident ca nu credea nici un cuvânt din prima parte
a raspunsului meu… M-a luat în brate si mi-a spus
râzând – „Sigur, iubita mea microbista!”

Anamaria Ghiban

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu