Magia dansului in doi

Am aranjat totul, a mai ramas un singur detaliu… partenerul
(am uitat sa precizez ca este un club de dans sportiv,
în care chiar si amatorii au nevoie de un partener).
Cum sa îi spun iubitului meu ca vreau sa mergem
la un curs de dans? Tocmai lui, care prefera un meci de
fotbal de zece ori mai mult decât o ora jumatate
de ora de dans… Într-o zi mi-am luat inima în
dinti – ce-o fi o fi…. (de fapt nici nu stiu de
ce uneori ma las stapânita de frica asta nebuna
de a spune ce simt si ce îmi doresc)…

A observat rapid ca vreau sa îi spun ceva si nu
gasesc calea potrivita. Dar nu a spus nimic, tocmai pentru
ca ultima data când s-a întâmplat ceva
asemanator a promis ca o sa ma lase sa fierb în
suc propriu de fiecare data când nu stiu sa îmi
stapânesc frica asta stupida. Si exact asta a si
facut. Iar în momentul în care i-am spus ca
vreau sa îl întreb ceva, a raspuns oftând
apasat – „Acum sau peste înca vreo ora?”.
L-am întrebat simplu daca i-ar placea sa mergem
împreuna la niste cursuri de dans sportiv. Si, spre
marea mea uimire, a fost chiar încântat. „
Normal ca vreau sa mergem. Abia astept sa valsam…”

Astazi avem doua luni de când luam lectii de dans.
În fiecare miercuri, timp de o ora jumatate, ne
desprindem de restul lumii. Suntem doar noi doi si fiecare
pas de vals sau de tango ne apropie de luna, ca sa avem
de unde ne întoarce atunci când frânti
de oboseala ne bagam în pat. E un fel de magie pe
care nu o pot reda în cuvinte, decît pe jumatate.
Nu stiu daca dansul e de vina, sau pur si simplu faptul
ca mergem împreuna la cursuri. Cert este ca de când
dansam miercurea, la club, s-a schimbat ceva între
noi. Facem mai multe lucruri fara sa ne luam de cap de
la orice fleac… E poate magia dansului în doi
ascunsa-n fiecare lucru pe care-l facem împreuna.