Dragoste si Sex Relatii

Luna nuntilor


Foto: Image Group

Pe parcursul lunii februarie, la fiecare
sfarsit de saptamana au loc celebrele targuri de nunti,
in care comercianti din domeniu din toata tara isi prezinta
noutatile si produsele.
Luna nuntilor a inceput cu prezentarea de la Romexpo
in perioada 3-5 februarie, aflata anul acesta la prima
editie. Viitoarele mirese in anul 2006 si nu numai au
luat cu asalt spatiul expozitional, fie pentru a proba
si chiar cumpara rochii pentru cea mai importanta zi
din viata lor, sau doar pentru a se informa de ce se
mai poarta in materie de flori, decoratiuni sau bijuterii.
In continuare, vom putea vizita expozitiile de la Sofitel
(10-12 februarie), dar si deja "batranul"
targ de nunti de la Mariott (17-19 februarie).
Ce cauta miresele in devenire la targurile de nunti?
In primul rand sa se informeze: asupra preturilor practicate
pentru diverse articole sau servicii, asupra ofertei
in diferite domenii, asupra trend-urilor actuale (pentru
rochii, decoratiuni sau bijuterii). Pe langa aceasta,
o mare parte din vizitatoare sau vizitatori vin cu intentia
clara de a cumpara anumite "ingrediente" de
nelipsit
intr-o nunta, deoarece nu de multe ori la astfel de
manisfestari sunt prezentate oferte speciale sau diverse
reduceri pentru achizitionarea de produse la fata locului.

La targul de nunti
poti proba numeroase rochii de mireasa, de la diverse
case de moda, toate aflate in acelasi loc,
astfel putandu-ti face o impresie despre care modele
te avantajeaza si care nu. De asemenea, poti discuta
cu wedding planneri de la diverse agentii de profil
prezente la expozitie, acestia putandu-te ghida spre
nunta si petrecerea perfecta.
Miresele nu vin intotdeauna singure. De multe ori sunt
insotite de viitorii soti. Oferte sunt si pentru acestia
din belsug: costume pentru casatoria civila sau religioasa,
verighete sau diverse bijuterii de barbati pentru ziua
Z, dar si masini de epoca ce pot fi inchiriate pentru
a isi conduce aleasa de la biserica la restaurantul
in care va avea loc petrecerea de dupa nunta.

Cateva recomandari:
:: Targurile de nunti sunt deschise in general pentru
3 zile, in weekend. Zilele cele mai aglomerate sunt
evident sambata si duminica, in special in perioada
pranzului. Astfel, daca vrei sa ai posibilitatea de
a studia ofertele pe indelete, de a proba rochii dupa
placul inimii si de a te informa de la diversi expozanti
noi iti recomandam sa vii fie vinerea, fie foarte dimineata
sau seara (cu atentie insa, deoarece in general programul
expozitiilor este in general pana la 18 seara).
:: Deoarece targurile sunt destinate atat miresei, cat
si mirelui, si pentru ca un mire respectabil nu va veni
de bunavoie si nesilit de nimeni la o asemenea manifestatie,
noi iti recomandam 2 vizite: una impreuna cu alesul,
pentru a va uita impreuna la verighete si costumele
pentru el, si alta singura, cu mama, nasa ori domnisoara
de onoare pentru a putea proba rochii de mireasa fara
a intra in incidenta unei mai vechi superstitii care
stipuleaza ca aduce ghinion ca viitorul mire sa vada
rochia de mireasa inainte de nunta.

Daniela Tiba

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu