N-am experimentat inca senzatia de a fi parinte. Imi imaginez adesea bucuria de a vedea o fapura crescand, pasind, zambind, visand… N-am inteles niciodata pe acei ce aleg sa-si petreaca viata singuri, si deopotriva n-am priceput inca acel sentiment al fericirii care te face sa plangi…
Imi imaginez ca iubirea parintilor fata de copii e infinit mai mare decat cea oferita in schimb, si fiecare moment imi demonstreaza ca daruind viata, oferi de fapt cu mult mai mult, traiesti prin fericirea lor si simti cu mandrie orice realizare ca si cum ar fi a ta…
M-as bucura ca fiecare lacrima a parintilor nostri sa fie de fapt un zambet, si poate daca ne-am stradui putin, am reusi.
Mi-am acordat ragazul de a-i privi, cuminti in banca de amfiteatru in care se asezasera in dimineata aceea. N-au vrut sa stea prea in fata, nici prea in spate, atat cat sa fie acolo, simtiti mai degraba decat vazuti. Urmau sa asiste la un moment important al carierei copilului lor, si nu-si doreau decat prin privire sa-i spuna cat sunt de mandri. Pret de cateva minute, si-au tinut inimile incrucisate, respirand fiecare gest al ei, rosind la fiecare scapare, si in cele din urma rasufland usurati, cand totul s-a terminat.
In tot acest timp, i-am vazut plangand. Si nu era plansul acela trist, al despartirii, nu era nici cel al emotiei primului succes. Erau lacrimi noi, lacrimi de o fericire mult mai mare, cand stii ca poti spune cu certitudine ca nimic nu te doare, ca totul e asa cum ti-ai dorit.
Am inteles atunci ca, dincolo de dispute mai mult sau mai putin importante, de revolte adolescentine si raspunsuri in raspar, un parinte va putea oricand sa-ti transforme lacrima in zambet.. Privirea aceea ce iti arata de fiecare data ca-i semeni, indarjirea de a fi mereu cel mai bun, transmisa prin gene, si mai ales iubirea, atat de simpla si neconditionata…toate te fac sa-i admiri.
Stiu, adesea ii uitam poate. Sunt ei insa cei care ne doresc in preajma, cei ce nu uita niciodata de aniversari si mai ales cei ce ne sunt acolo, oricand. Tocmai de aceea poate lacrimile lor din ziua aceea m-au facut sa-i vad altfel. M-au facut sa-mi doresc sa le devin asemeni, sa pot spune, la sfarsitul zilei, ca sunt fericita, ca dincolo de ani ce vin si pleaca, mereu voi avea motive sa zambesc.
E inexplicabil poate de ce abia dupa ce ne traim un sfert din viata ajungem sa apreciem aceste momente unice, de ce intelegem totul cand tocmai vrem sa fim la randu-ne parinti.
E poate o lege a firii, poate se intampla…pur si simplu.
foto Northfoto
Adauga comentariu