Iubiri virtuale

Dupa alti câtiva ani am trait eu însami o
astfel de poveste… Numai ca nu a fost deloc o comedie,
ci, mai curând, o deziluzie amara. Un risc pe care
mi l-am asumat pâna la capat. Am renuntat la tot
pentru o întâmplare care avea unu la suta
sanse sa fie un scenariu de film american. Si e clar ca
uneori unu la suta e prea putin. N-am regretat nicio clipa
nimic. Pentru ca am cunoscut, la peste 2000 de km departare
un om minunat, pe care nu îl voi uita niciodata…
dar… doar atât. Dupa ce am revenit în lumea
mea reala, unde, din fericire, nu a fost prea târziu
sa mai salvez ceva din tot ce lasasem în urma, am
întâlnit din ce în ce mai des iubirea
virtuala în jurul meu. Eu însami nu am mai
experimentat-o niciodata (a fost de ajuns o singura data,
ca sa stiu ca prefer întâlnirile platonice
sub liliacul de mai înflorit devreme sub raze argintii
de luna…). Dar m-am pomenit, fara sa vreau, în
mijlocul unui vârtej de iubiri virtuale care se
perinda pe lânga mine. Prietena mea cea mai buna
s-a mutat de un an si ceva în alt oras, în
celalalt colt de tara, cu iubitul ei pe care la cunoscut
pe internet. Un amic foarte bun urmeaza sa se casatoreasca
luna viitoare în Spania… cu o românca stabilita
acolo, pe care a cunoscut-o… pe internet… Cu o luna
în urma am fost la botezul unei colege care si-a
cunoscut sotul cu doi ani în urma…tot pe internet…

Aproape ca nu mai exista altfel de anticamera a unei relatii
decât lungul preludiu alcatuit din conversatii interminabile
pe net. Si stau si ma întreb fascinata (nu stiu
daca neaparat în sens pozitiv): oare s-a schimbat
atât de radical lumea în care traim ? Oare
plimbarile nocturne sub clar de luna, ocheadele aruncate
pe o terasa în miez de vara sau cuvintele strengaresti
lasate în treacat peste umar într-un club
au devenit deja povesti cu Feti-frumosi si Ilene Cosânzene
? De ce prefera oamenii sa se ascunda în spatele
unui monitor înainte de a-l cunoaste pe celalalt
? Iubirea a devenit un fel de ritual complicat în
care fiecare se ascunde dupa masti virtuale prelungind
la infinit voluptatea de a-l descoperi pe celalalt, care,
la rândul sau se ascunde. E un fel de joc de-a v-ati-ascunselea
cu suflete însetate de iubire si coplesite de teama
realitatii.

Nu neg ca faptul ca iubirile virtuale au farmecul lor…
sunt pline de mister, te fac sa stai cu inima strânsa
pâna reusesti sa treci pragul în lumea reala
în care se petrece de fapt povestea adevarata sau
în care se termina iluzia. Si totusi ce e mai frumos…
o ploaie de inimioare într-o fereastra de messenger,
pe un monitor lustruit sau o inima mare desenata pe nisip
si stearsa de valuri într-o dimineata de vara ?