 M-am
gândit rar la diferentele dintre iubire si prietenie,
pentru ca întotdeauna mi s-a parut ca exista între
ele o legatura ascunsa care face ca niciodata cele doua
sa nu poata fi comparate. Nu poti sa iubesti fara sa simti
ca celalalt îti este prieten în care poti
avea încredere totala, la fel cum nu poti spune
ca ai prieteni fara sa simti pentru ei o iubire neconditionata,
un fel de particularizare a iubirii aproapelui. Exista,
desigur nuante…
Singurele momente în care m-am întrebat
daca iubirea este mai importanta decât prietenia
au fost cele în care o prietenie extraordinara
a fost pe punctul de a se transforma într-o mare
iubire. Atunci, am crezut ca iubirea este mai importanta,
însa credinta mea a fost în zadar. Prietenia
frumoasa s-a transformat într-o iubire bizara,
din care, în cele din urma, nu a ramas nimic.
Invers nu am îndraznit sa mai cred ca pot avea
loc transformari. Mi-a fost întotdeauna greu sa
ma detasez de povestile mele de iubire ratate si de
aceea probabil nici nu am încercat sa le transform
în prietenii. De altfel, întotdeauna am
considerat ca o mare iubire nu se poate transforma decât
într-o iubire si mai mare, purificata de timp,
sau într-o amintire din ce în ce mai estompata…
tot de timp. Varianta transformarii iubirii în
prietenie nu a intrat niciodata în ideile mele
despre relatiile între oameni.
Si totusi, cu mult timp în urma, o poveste ciudata
de iubire (sau altceva) a reusit sa se transforme fara
voia mea într-o alta poveste, si mai ciudata,
de prietenie. Povestea era banala în fond, însa
plina de consecinte ulterioare care nu au provocat decât
suferinta. Peste ele s-a asternut tacerea care, de multe
ori, vindeca mai repede decât timpul. Omul ciudat
a carui prezenta fugara în viata mea a provocat
rani adânci a disparut la fel de repede cum aparuse.
M-a sunat însa dupa mult timp, când aproape
uitasem ca existase vreodata povestea aceea. Ceva din
vocea linistita pastra o urma din trecut, însa
amândoi am stiut ca trecutul trebuie sa ramâna
acolo unde îi este locul – în sufletele
noastre coplesite de prea multe trairi. Am discutat
banalitati. Stiam ca va reveni si a facut-o de fiecare
data când simtea ca este la capatul puterilor
si are nevoie de un impuls ca sa mearga mai departe.
Conversatiile nocturne interminabile s-au succedat la
intervale imense de timp, însa de fiecare data
era ca si cum nu am mai fi vorbit de o zi sau doua.
Asta m-a facut sa încep sa cred ca, dincolo de
povestea unei iubiri ratate, ar putea exista o alta
poveste, a unei prietenii bizare, pe care cu siguranta,
nimeni din jur nu ar putea-o întelege…
Ma zbat uneori între întrebari retorice…
„De ce ma suna de fiecare data atunci când
simte ca se prabuseste…?” „De ce îmi
vine sa îl sun uneori, când simt ca nu ma
mai regasesc în nimic din universul meu complicat?”
Raspunsurile nu vin niciodata… De cele mai multe ori
nici nu le las sa vina pentru ca îmi amintesc
de fiecare data ca undeva, în universul acesta
complicat, exista o fiinta pentru care realitatea iubirii
este mult mai importanta decât fantomele unor
relatii din trecut sau ale unor prietenii bizare. Nu
stiu daca iubirea este mai importanta decât prietenia,
stiu însa ca sunt clipe în care cele doua
nu au nimic de a face una cu cealalta la fel cum sunt
momente în care nu pot exista separat.
foto © Northfoto
|
Adauga comentariu