 Trebuie
sa recunosc de la bun început ca telefonul mobil
nu se numara printre lucrurile fara de care nu as putea
supravietui, desi, uneori, lipsa lui îmi da batai
serioase de cap. Daca stau mai bine sa ma gândesc,
cred ca, dintr-un anumit punct de vedere, mobilul îmi
complica viata într-un mod de-a dreptul enervant.
E suficient sa ma gândesc la certurile interminabile
pe care le am cu iubitul meu si care întotdeauna
se desfasoara la telefon, la maxim un sfert de ora dupa
ce ne despartim cu usi sau portiere trântite…
Totusi, astazi, scepticismul meu s-a lasat darâmat
de minunatiile tehnicii. Azi am descoperit latura pozitiva
a telefonului fara fir (asa îi spune bunica mea,
care s-a adaptat mai greu cu noile descoperiri). Cam târziu,
ce-i drept…
Noaptea trecuta mi-am dorit mult de tot sa dorm în
bratele iubitului meu. Nu s-a putut, ca de obicei, din
cauza unor motive suficient de „importante”
care intervin mereu în problema asta. Am obosit
sa mai fiu revoltata, asa ca m-am resemnat cu gândul
ca prefer sa îl vad zâmbind a doua zi, decât
posomorât din cauza certurilor cu ai lui, care,
din pacate, n-au reusit sa treaca înca peste cei
sapte ani care ne despart. Am adormit târziu, cu
lacrimi neplânse zbatându-mi-se printre gene.
Nu mai stiu ce am visat, pentru ca de obicei când
adorm greu nu visez sau nu îmi amintesc nimic.
Dimineata m-a trezit sunetul de SMS… „Te iubesc.
Buna dimineata, iubita mea!”. Am zâmbit si
am strâns instinctiv telefonul la piept. Stiu, erau
doar câteva cuvinte însirate pe un ecran minuscul
si nu puteau sa egaleze caldura unei îmbratisari
matinale, dar stiam ca la celalalt capat al orasului iubitul
meu strângea si el telefonul la piept… Mi-am amintit
brusc ca de fapt asa a fost povestea noastra la început.
Ca totul a început cu SMS-uri trimise într-o
noapte de martie si urmate de alte SMS-uri, ca într-un
joc fara sfârsit. Mi-am amintit ca asa s-a nascut
ceea ce amândoi am numit Fascinatie… si ca SMS-urile
ne-au tinut de urât atunci când a trebuit
sa fim departe unul de altul.
Am deschis telefonul si le-am recitit pe toate cu lacrimi
în ochi si pe tastele argintii. În câteva
minute am trait clipe pe care le uitasem într-un
colt de suflet… Si toate astea doar pentru ca s-a inventat…
SMS-ul.
|
Adauga comentariu