|
 Cu
doi ani în urma, aparea la Paris o carte care
avea sa produca un adevarat soc nu numai cititorilor
francezi, ci si comunitatilor islamice din întreaga
Europa: „Fructul interzis”, un roman erotic
semnat de o marocanca trecuta de vîrsta primei
tinereti si care, de teama reactiei fundamentalistilor,
s-a ascuns sub pseudonimul literar Nedjma. Era pentru
prima oara cînd aparea o cronica a vietii de familie
sau, mai bine zis, de trib, spusa din perspectiva unei
maghrebience. Badra, personajul a carei biografie este
redata, îndurase tot calvarul rezervat femeilor
în opaca societate marocana: casatoria aranjata
de catre familia ei, cu urmarea tuturor cutumelor umilitoare
(verificarea fecioriei si a abilitatilor de sclava care
trebuie sa-si slujeasca sotul), la care se adauga interdictiile
cotidiene – nenumarate si istovitoare. Ea evadeaza
din comunitatea în care traia, din tîrgul
Imciuk, si se refugiaza la Tanger, oras decadent care
pastreaza aparenta respectarii traditiilor. Aici Badra
îl cunoaste pe Driss, un medic excentric si foarte
bogat. Este începutul unei iubiri stranii între
doi oameni cu totul diferiti: Badra – femeia care
se izoleaza de tot si de toate pentru a se darui total
lui si Driss – barbatul care nu poate renunta
la nimic, al carui erotism nu rateaza nici o experienta
noua, dar care, într-un fel cu totul egoist, o
iubeste la rîndul sau. Întîlnirea
dintre cei doi este începutul unei adevarate alchimii
sexuale, pasajele erotice din aceasta carte amintind
de marea literatura clasica araba, pe care, de altfel,
Nedjma o invoca explicit.
Dragostea este cea care da sens erotismului, repeta
întruna aceasta autoare care a ales sa scrie despre
senzualitate fara a se feri de cuvintele care fac, de
obicei, arsenalul pornografiei. Este unul dintre rarele
cazuri cînd editorul român, pudic din fire
sau din (de)formatie profesionala, a înteles ca
acele cuvinte „interzise” textelor literare
trebuie redate cu toata naturaletea în traducere.
Pentru ca aceasta este si miza Nedjmei: sa readuca,
fortînd stilul, erotismul la firescul lui dintîi.
Este însa un drum imposibil. Nu stilistic –
cartea ei este o reusita din acest punct de vedere.
Drumul spre regasirea puritatii în cele mai simple
si intense senzatii este un esec. Nu-i este dat omului
sa-si întîlneasca jumatatea si sa se bucure
întreaga viata de ea. Romanul sfîrseste
trist caci dragostea înseamna, deopotriva, bucurie,
putere, ura, desertaciune. Sînt vîrstele
acestui sentiment sau ale omului, fatalitatea rezervata
acelora care îsi doresc sa traiasca liber, în
afara restrictiilor (casatoria impusa, familia, traditiile).
Cartea Nedjmei este o suma de senzatii traite si developate
pe fundalul restrictivei societati marocane, pline de
tabuuri. Este, totodata, si o colectie de portrete schitate
caricatural pentru a contura cele doua tipologii pe
baza carora este construita aceasta lume: barbatul –
stapînul absolut al sufletelor din casa sa si
femeia – furnizoarea umila de placeri si de confort
casnic, ignorata si care, la rîndul ei, se ignora.
Scriitoarea nu acuza Islamul pentru conditia servila
a acesteia, ci pe cei care au schimonosit învataturile
profetului, transformînd patriarhatul într-o
închisoare a inimilor. „Fructul interzis”
este un text nascut din furie.
Desi puternic marcat de mediul în care a fost
scris, acest „roman erotic al unei femei din lumea
araba”, cum îl descrie subtitlul, reprezinta
mai mult decît o simpla curiozitate literara pentru
cititorii sai europeni. Este o carte unica, exceptional
scrisa si cu un mesaj violent pe care Nedjma îl
arunca în fata celor care pun sufletele altora
sub obroc.
Radu Lilea
[email protected]
|
Adauga comentariu