 De
obicei, despartirea înseamna tocmai imposibilitatea
de a mai face compromisuri. Nu te desparti de cineva pentru
ca îti place sa faci acest lucru, ci pentru ca motive
dureroase, adesea întelese doar de cel care decide
sa faca acest pas, te obliga sa spui „Nu pot sa
merg mai departe”.
De-a lungul timpului, am întâlnit oameni care
s-au despartit furtunos, cu usi trântite si lacrimi
în ochi si oameni pentru care despartirea nu a însemnat
decât depasirea unei etape din viata. Eu însami,
m-am situat când la un pol, când la celalalt,
în esecurile sentimentale pe care le-am trait. Pentru
ca ce altceva este despartirea daca nu efectul unui esec,
acceptat sau nu, de ambii parteneri?
Fiecare despartire îsi are propriile cauze. Nu exista
un tipar al esecurilor unei relatii, cum nu exista un
tipar al fericirii unui cuplu. Exista însa situatii
tipice, în care fiecare dintre noi reactioneaza
diferit – scenarii tipice, adaptate în functie
de propria personalitate. Atunci când nu mai exista
dorinta de a continua, lucrurile sunt destul de clare,
mai ales daca relatia este la începuturile ei. O
pasiune nebuna, urmata de constatarea brusca a incompatibilitatii
cu celalalt este semnul clar al unui esec. Despartirea
este doar o chestiune de timp, în acest caz.
Ce se întâmpla însa atunci când
ruptura intervine dupa ani multi, dupa sentimente frumoase
si clipe minunate petrecute împreuna? Doua mi se
par a fi cele mai triste cazuri în care despartirea
se transforma într-un compromis pe care ambii parteneri
sunt nevoiti sa îl accepte – infidelitatea
si pierderea identitatii – ambele la fel de dureroase.
În primul caz, despartirea, cel putin temporara,
este probabil cea mai buna solutie. Cel care a fost înselat,
desi iubeste în continuare, este tot timpul tentat
sa reproseze celuilalt infidelitatea, oricât de
mare ar fi dorinta de a ierta. Cel care însala,
la rândul sau, se lupta cu propria persoana fiind
macinat de întrebarea retorica „De ce am facut
asta daca o / îl iubesc?”. Suferinte surde,
greu de transpus în cuvinte, dar care pot fi curmate
printr-o decizie înteleapta. O infidelitate poate
înseamna un nou început, dar si un punct definitiv
pus unei relatii. În ambele situatii, despartirea
de comun acord, cel putin pentru o perioada, este cea
mai buna solutie, chiar daca ulterior lucrurile pot fi
clarificate si altfel.
Celalalt caz, desi nu este la fel de socant ca infidelitatea,
este la fel de dureros. La început te simti atras
de tot ceea ce înseamna celalalt, viata în
doi începe sa devina singurul mod de viata acceptabil,
totul merge perfect, apar o mie de planuri de viitor si
de sperante pe care nimeni nu le poate spulbera. De la
un punct încolo însa, ceva începe sa
întunece povestea de iubire senina. Nu te mai regasesti
în nimic din ceea ce faci, simti ca locul tau nu
este în acest mecanism care e viata de cuplu, ca
ai ratat o multime de lucruri pe care ai fi vrut sa le
faci înainte. De cele mai multe ori, astfel de îndoieli
apar atunci când se naste un copil – moment
pe cât de fericit, pe atât de traumatizant
din punct de vedere emotional. Uneori lucrurile se pot
rezolva pur si simplu prin comunicare. Alteori, dialogul
nu este suficient sau apare prea târziu ca sa mai
poata repara ceva. Separarea este singura alternativa
viabila. Ea poate sa însemne, ca si în cazul
despartirii din cauza infidelitatii, o pauza necesara
înainte de un nou început sau revenirea la
un destin initial pe care am crezut ca îl putem
trai altfel.
Oricare ar fi cauzele ei, despartirea nu poate fi decât
trista, însa a sti sa o accepti este o dovada de
maturitate sufleteasca; în fond, nu este altceva
decât un compromis dureros, pe care îl facem
pentru ca vrem sa supravietuim propriilor esecuri. |
Adauga comentariu