 De
la o vreme încoace, mie si iubitului meu ne place
sa ne jucam de-a intâlnirile romantice. De fapt,
e doar un fel de-a spune, pentru ca romantismul mai exista
înca, din fericire, si dupa atâta timp de
când suntem împreuna. Uneori îmi place
sa cred ca suntem unul din acele cupluri în care
îndragostitii îmbatrânesc împreuna
fara sa-si dea seama ca timpul a trecut pe lânga
ei… De multe ori însa sentimentul acesta e umbrit
de o mie de lucruri care nu fac decât sa ma aduca
de fiecare data cu picioarele pe pamânt.
Aseara, de exemplu, am hotarât ca ar fi cazul sa
mai rupem putin monotonia si sa iesim la o plimbare nocturna
pe strazile orasului. Pe drum mi s-a facut frig. „Hai
sa mergem undeva sa ne încalzim.” „Bine.
Unde?”. Cel mai tare ma enerveaza sa aleg eu locul
unde sa mergem, chiar daca ideea a fost a mea. „Nu
stiu, spune tu.” „Pai nu eu vreau sa ne încalzim
undeva…” Si asa a început totul… ca de
obicei… Nici unul dintre noi nu stia unde mergem. Am
deliberat vreo zece minute, dar nu am ajuns la vreo concluzie
clara.
Am intrat in mall sa mâncam ceva. Sus era îngrozitor
de cald, prea multa lume, atmosfera de cantina de lux…
Am plecat imediat (macar ne-am înteles din priviri).
În cafeneaua de peste drum era prea mult fum, chiar
si pentru mine, care eram oarecum obisnuita (ca orice
fost fumator). Am plecat si de acolo. „Stiu eu o
cofetarie deschisa si la ora asta.” Ne-am îndreptat
cu pasi repezi spre locul magic, unde ar fi trebuit sa
petrecem o seara minunata. Am ajns în cinci minute.
Si în tot atâtea am plecat. Era într-adevar
deschis, dar, Doamne, cum a putut sa aleaga un astfelde
loc? Inutil sa descriu decorul – o cofetarie comunista,
cu mozaic pe jos, fara muzica si cu o vânzatoare
cu sort alb peste o burta imensa care statea ascunsa dupa
vitrina cu prajituri. Singurul lucru bun la cofetaria
aceea era faptul ca era inca deschisa… Am iesit repede,
dupa o întrebare retorica – „Tu chiar
vrei sa stam aici?”. Continuarea nu mai are sens…
Am început sa ne întepam reciproc cu replici
care mai de care mai interesante, legate de locurile pe
care le prospusese fiecare dintre noi pentru iesirea asa-zis
romantica. Am stat înca un sfert de ora si ne-am
ciondanit în plina strada. Ma întreb si acum
cui i-a folosit cearta aceea stupida. Am fi putut sa ne
plimbam pur si simplu… Am plecat apoi suparata spre
casa, amagindu-ma cu ideea ca a fost o simpla seara ratata,
fara premeditare si fara finalitate. E doar o alta întâlnire
romantica esuata… A câta oare?
|
Adauga comentariu