 Am
încercat mereu sa gasesc o explicatie acceptabila
pentru multe dintre greselile mele din trecut. O parte
dintre ele nu le-am considerat a fi greseli decât
dupa mult timp, când a trebuit sa suport consecinte.
Pe altele le-am facut fara sa ma gândesc vreo clipa
ca este ceva în neregula cu mine. Cert este ca foarte
rar mi s-a întâmplat sa gândesc dinainte
consecintele deciziilor pe care le iau. Am acceptat mereu
cu seninatate replicile celor din jur care îmi reprosau
imaturitatea sau lipsa de responsabilitate. Asta pâna
într-o zi, când am gresit îngrozitor
fata de omul pe care pretindeam ca îl iubesc si
am simtit, mai mult ca oricând, ce înseamna
iresponsabilitatea. Cu eforturi supraomenesti, am reusit
sa îl fac sa ma ierte, însa rana a ramas înfipta
adânc în suflet si de atunci nu am încetat
sa ma întreb de ce sunt diferita de ceilalti în
tot ceea ce fac, mai ales atunci când este vorba
de sentimente. În ziua în care am aflat ca
exista un sindrom numit „complexul / sindromul lui
Peter Pan”, în care ma regaseam perfect, am
rasuflat usurata, pentru ca orice sindrom definit psihologic
are, cel putin teoretic, si o vindecare.
Stiintific, SPP (sindromul Peter Pan) este o deviere
de ordin psihologic care se manifesta la adulti prin
faptul ca au un comportament copilaresc si resping ideea
de a-si asuma responsabilitatea de orice natura. Studiat
de psihologul american Dan Kiley, SPP este, de fapt,
un traumatism care blocheaza maturizarea emotionala
a copilului. Cu alte cuvinte, persoanele care sufera
de acest sindrom se dezvolta normal din punct de vedere
fizic si mental, însa sufletul le ramâne
blocat în copilarie, asemeni fermecatorului personaj
care s-a închis în lumea sa feerica, departe
de grijile adultilor.
Originea fenomenului pare sa fie legata de copilarie,
de perioada în care fiinta îsi construieste
propriul echilibru afectiv. Carentele afective din copilarie
sunt cele care declanseaza SPP. Lipsa unuia dintre parinti,
problemele de orice natura care apar în interiorul
familiei si care genereaza o stare de conflict între
parinti, lipsa de încredere a acestora sunt doar
câteva dintre cauzele majore ale refuzului de
maturizare pe care copiii îl manifesta. Statisticile
arata ca sindromul este mai frecvent la barbati decât
la femei. Asta poate si pentru ca felul de a se „copilari”
al femeilor este considerat adesea seducator. O femeie-copil
trimite mai curând la inocenta decât la
un sindrom cu efecte grave.
Cu toate acestea, SPP are destule consecinte negative
si în cazul femeilor. Cele mai grave sunt legate
de imposibilitatea de a-si controla sentimentele. Nevoia
de iubire se transforma adesea într-o goana neîncetata
în cautarea fiintei potrivite, însa atunci
când aceasta este gasita apare frica de a iubi.
Nevoia de iubire poate fi adesea cauza infidelitatii
persoanelor care sufera de SPP. Si asta nu pentru ca
nu se simt satisfacute de persoana iubita, ci pentru
ca au nevoie de si mai multa iubire, din partea oricui.
Vindecarea se face în timp si presupune, în
primul rând, vointa de reeducare a propriului
suflet si constientizarea faptului ca boala exista.
A apela la un specialist este, de cele mai multe ori,
cea mai buna solutie pentru a depasi aceasta problema.
Adesea nu este însa nevoie decât de afectiunea
fiintelor dragi si de încrederea neconditionata
a acestora.
Nu stiu daca eu chiar am suferit de sindromul Peter
Pan, dar cert este ca atunci când am citit despre
el m-am regasit în toata descrierea fenomenului.
Astazi simt ca l-am învins pe Peter Pan. Nu a
fost nevoie sa apelez la ajutorul cuiva pentru a-l depasi,
însa mi-a fost de ajuns o greseala fatala ca sa
ma trezesc la realitate si sa îmi dau seama ca
oricât de mult as vrea sa mai fiu copil, nu pot
sa o mai fac decât în vis… sau în
momentele magice în care iubitul meu ma tine în
brate si simt ca lumea e a mea.
|
Adauga comentariu