 Se
pare ca în acest an toamna va fi marcata de un eveniment
special – prietena mea cea mai buna se casatoreste.
Dupa o poveste de iubire frumoasa (cum altfel ar putea
fi povestile de iubire?) care continua de vreo patru ani,
ea si iubitul ei au decis ca a sosit momentul sa spuna
„Da!”. Recunosc ca vestea, desi era asteptata
de toata lumea, m-a surprins putin… pentru ca ea este
o fiinta foarte independenta, cu niste conceptii ultra-moderne
despre viata de cuplu. Discutiile despre casatorie au
amuzat-o întotdeauna, iar ideea de a-si întemeia
o familie „cu acte în regula” nu facea
parte din planurile ei imediate.
Dincolo de agitatia care m-a cuprins la aflarea vestii
(goana dupa tinute, programarea la coafor, ajutorul
pe care va trebui sa îl dau în alegerea
locatiei si în decorarea salii etc), vestea casatoriei
prietenei mele m-a facut sa meditez mai profund asupra
acestei etape din viata unui cuplu. În fond, ce
este casatoria, daca nu un act firesc, dar care presupune
curajul de a-ti asuma dorinta de a-ti petrece întreaga
viata, „la bine si la rau”, alaturi de persoana
iubita? Pentru multi este o simpla conventie, complet
inutila. Am observat, de altfel, o tendinta tot mai
accentuata, la noi, în acest sens. Eliberarea
de conceptiile „învechite” ale generatiilor
anterioare a adus cu ea si o reticenta fata de casatorie.
Foarte multi oameni prefera sa îsi uneasca destinele
fara a avea nevoie de un act sau de aprobarea oficiala
a celorlalti. Pentru altii casatoria este o povara tocmai
pentru ca, în cazul în care relatia va esua,
exista un revers traumatizant, la fel de „oficial”
– divortul… Si argumentele ar putea continua
la nesfârsit. Nu stiu daca este vorba de o frica
de asumare a unei responsabilitati (ca si cum responsabilitatea
ar putea fi asumata doar prin mijlocirea unui act oficial)
sau pur si simplu de o moda, dar cert este ca pentru
foarte multa lume casatoria nu mai reprezinta un pas
important si necesar în consolidarea unei relatii.
Cauzele sunt multiple si vizeza, în mod cert,
aspecte de ordin psihologic si social. Nu cred ca o
cercetare stiintifica a fenomenului ar schimba prea
multe în mentalitatea unora…
Si, cu toate acestea, oamenii continua sa se casatoreasca…
sa îsi faca juraminte de iubire unul altuia, sa
astepte cu emotie ziua în care vor pasi sfiosi
în fata altarului. Prietena mea traieste acum
toate aceste lucruri si este minunat sa-i vad în
privire stralucirea aceea pe care o are orice femeie
înainte de a-si îmbraca rochia alba de mireasa.
Curiozitatea nu m-a lasat totusi în pace pâna
când nu am întrebat-o direct de ce se casatoreste.
Întrebarea nu i s-a parut deloc stupida desi,
recunosc, eu însami aveam o oarecare îndoiala
asupra logicii ei. „Pentru ca simt ca acesta e
mersul firesc al iubirii noastre…”.
Mi-a raspuns atât de natural, cu un zâmbet
luminos care îi deschidea într-un mod bizar
portile sufletului, încât nu am mai avut
nicio îndoiala asupra deciziei pe care o luase.
Iar întrebarea care ma framântase cu câteva
zile în urma, daca este sau nu casatoria o institutie
demodata, avea acum un raspuns limpede – „Nu,
pentru ca înainte de a fi o institutie, casatoria
este un act de iubire…”
|
Adauga comentariu