A venit din nou toamna!

De
obicei simt venirea toamnei în ultimele adieri de
august care se pierd în racoarea serilor târzii
care ne gasesc uitati, pe mine si pe iubitul meu, printre
felinarele din parc sau lipiti cu ochii de stelele care
stralucesc deasupra balustradei balconului meu. Anul acesta
nu am reusit sa simt nimic înainte de prima zi de
septembrie. Mi s-a parut ca vara a trecut prea repede,
ca timpul, în general, s-a jucat cu rabdarea mea…

Nostalgiile de odinioara nu m-au mai gasit la fel de
visatoare în acest sfârsit de vara prea
scurta pentru vise si melancolii trecatoare… M-am
trezit pur si simplu într-o dimineata cu ecranul
telefonului invadat de frunze aramii. Nu era decât
optiunea automata de schimbare a imaginii de fundal
în fiecare luna. Am sarit din pat, având
curiozitatea unui copil care alearga la geam sa vada
primii fulgi de nea. M-am apropiat de fereastra, însa
nimic din ce am putut surprinde fugar nu se potrivea
cu imaginea de pe telefon… poate doar aerul usor racoros
care aburise geamurile. Frunzele erau la locul lor,
soarele avea aceeasi lumina aurie, gata sa înfierbânte
totul. Nimic, nici macar starea mea matinala nu se potrivea
cu telefonul…

Sunetul mobilului mi-a frânt gândurile
fugare. „Stii… azi e prima zi de toamna…”
mi-a spus cu voce tremurata iubitul meu, care, de obicei,
nu este impresionat de schimbarea fireasca a anotimpurilor.
Sufletul mi s-a topit în fraza rostita simplu
si tandru, cu o emotie ciudata, pe care o simteam cunoscuta…
Era ca si cum eu însami rostisem cuvintele, fara
sa îmi dau seama. Ziua s-a scurs apoi firesc,
fara nimic special si asta m-a întristat putin,
pentru ca prima zi de toamna însemna în
ceilalti ani rememorarea unor clipe trecute care ne-au
marcat povestea de iubire. Sa fie oare toamna aceasta
începutul monotoniei? Gândul ma sperie si
încerc sa nu îi acord prea multa importanta.
Prefer sa dau vina pre prognoza meteo care prevesteste
un septembrie neobisnuit de calduros – o prelungire
bizara a verii toride care a trecut parca prea repede.

Mi-am propus sa nu ma las prada temerilor din trecut,
legate de depresiile tomnatice, însotite de ploi
si de dimineti dezolante în care asteptam sa se
întâmple ceva care sa ma ajute sa sper într-un
final fericit al iubirii aflate atunci la începuturi
care nu se aratau deloc promitatoare pentru noi… Am
pus faptul ca nu am constientizat schimbarea de anotimp
pe seama linistii sufletesti care m-a învaluit
de ceva timp încoace. Toamna tumultoasa de altadata
care si-a prelungit melancolia în anii urmatori
mi se pare acum undeva departe. Si chiar daca, odata
cu ea, am închis într-un colt al sufletului
fericirea pe care am trait-o atunci, dupa suferinta
cumplita a departarii, stiu ca va veni si anul acesta
o clipa în care, într-o seara târzie,
îi voi sopti iubitului meu, cu obrajii ascunsi
dupa umarul lui … „A venit din nou toamna…”
Numai ca de data aceasta va fi o altfel de toamna –
calda – la fel ca iubirea noastra din acest an.