Moda Tendinte

Stil report: Umbrela


Moda-Umbrela

Fie că ne îndreptăm spre şcoală, serviciu sau magazine, o zi ploioasă ne va face întotdeauna să ne simţim mai puţin predispuse la a petrece mult timp în faţa oglinzii. Dar ne gândim oare vreodată că de fapt accesoriul cel mai important în astfel de cazuri este umbrela?

Creată în urmă cu mai bine de patru mii de ani, umbrela a fost percepută mai mult ca un instrument de protecţie împotriva soarelui sau a ploii, însă în timp, ea a devenit un adevărat accesoriu pe care pasionatele de modă, şi nu numai, au grijă întotdeauna să îl asorteze cu ceea ce poartă şi mai ales cu ceea ce “se poartă”. Tocmai de aceea, umbrela e nelipsită din garderoba unei femei, de multe ori chiar in multiple exemplare.

Dacă pe timp de iarnă ne place poate să ne jucam cu fulgii şi mai uităm din când în când umbrela în dulap, primăvara sau toamna e aproape imposibil să facem asta. E vremea aşadar să ne gândim cam ce fel de umbrele vom purta în 2010.

În primul rând, ele vor fi neapărat colorate, asa cum bineinteles fashion-icon Rihanna stie deja. Umbrelele transparente au cam ieşit din uz, fiind înlocuite de cele cu imprimeuri florale vii. Specific anului acesta va fi bordura umbrelei, în stil vintage, care va simula broderia, amintind de domniţele cochete ale vremurilor medievale. Pentru ţinutele sport, vor fi la mare căutare tot umbrelele multicolore, de obicei cu dungi de diverse forme.

Nu trebuie sa uitam desigur nici faptul că umbrela se va asorta mai mereu cu ceea ce purtăm, şi nu cum celelalte accesorii. De pilda, pentru o umbrelă roşie va fi mereu potrivită pentru un mantou tot roşu sau un costum pe măsură.

O greşeală pe care cel mai adesea o întâlnim e aceea ca lungimea umbrelei este complet ignorată. Astfel, umbrelele lungi, în stil baston, masculine, vor fi potrivite pentru o ţinută elegantă, însă cele scurte, de obicei uşor de manevrat şi de păstrat în poşetă, vor fi potrivite pentru o ţinută obişnuită, de zi.

Una peste alta, ne dorim cu toţii să avem nevoie cât mai puţin de umbrele. Primăvara ne aduce speranţa soarelui şi inevitabila dorinţă de a ne elibera de cât mai multe din componentele ţinutelor de iarnă. Umbrela însă, nu numai ca ne poate păstra coafura intactă, ci, aleasă corect, ne va ajuta să ne definim stilul.

foto © Northfoto

Cristina Ghiban

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu