Moda Tendinte

Rochia de seara italiana


Cu
ocazia show-ului "Moda e Musica" au putut fi
admirate tendintele propuse de creatorii italieni in ceea
ce priveste moda rochiilor de seara. Au fost prezentate
colectiile designerilor: Fausto Sarli, Anton Giulio Grande,
Giani Calignano, Ettore Bilotta, Renato Balestra, Marella
Ferrera, Lorenzo Riva si Gai Mattiolo.
In ceea ce priveste coloristica, nuantele pastel au fost
in top, in culori precum rozul pal, cremul, verdele, albastrul
sau galbenul pai. Rochiile au fost fie uni, fie combinatii
reusite de culori, ce pun in evidenta silueta celei care
le poarta.
Nici culorile tari nu au fost uitate de marii creatori
italieni. Vedeta serii a fost un mov-roz intens, ce a
putut fi regasita in mai multe colectii prezentate.
Intr-o mai mica masura, designerii au cochetat si cu clasica
combinatie alb-negru.
Jocul cu modele florale a fost ales si preferat de designerii
italieni, fiind prezent fie in imprimeul materialului,
fie in diversele aplicatii de dantela ce impodobesc si
dau stralucire rochiilor.

Printre materialele folosite am remarcat matasea, satinul,
in combinatii cu voal sau dantela.
In cea ce priveste modelele, rochia-furou este in continuare
preferata, matase fina mulandu-se pe corp, creind un look
sexy, si deopotriva sofisticat. Nici terminatia bustiera
nu a fost ocolita, ca si alte modele de decolteu, de la
cel in V pana la cel "barcuta".
Rochiile au variat de la modele clasice, lungi pana in
pamant (asortate cu mantii lungi sau cape de blana somputoase)
pana la modele avantgardiste, cu colanti de dantela sau
negre, decupate extravagant, inspirate din moda rock.
Accesoriile au fost stralucitoare, in ton cu rochiile
cu care erau combinate, si au inclus coliere masive si
sandale, fie aurii, fie cu pietricele sclipitoare.

Galerie
de poze
(click pentru a mari)

Daniela Tiba

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu