Moda Sugestii

Reinventarea garderobei de vara


Nu te poti desparti de
hainele de vara preferate? Iti propun 7 piese estivale
pe care le poti pastra si in garderoba de toamna.

Rochia cu imprimeuri, vaporoasa, o poti
purta acum cu dresuri colorate si cu pantofi "mary-jane"
sau, mai tarziu, cu cizme lungi. O jacheta lunga tricotata
sau un cardigan iti va tine de cald si va arata extrem
de chic cu o curea in talie. Pentru o seara in oras alege
o jacheta din piele sau o haina scurta de blana (ecologica),
dresuri opace negre si pantofi din lac. Daca vrei un look
ceva mai nonconformist poarta rochia peste malete subtiri
sau cu veste masculine, sport (matlasate), cu sosete tricotate
si pantofi cu siret.

Pantaloni bermude: perechea neagra/gri/bleumarin,
stramta pe picior, este ideala pentru un look office.
Poarta bermudele cu dresuri negre subtiri, cu o maleta
din casmir, un sacou cambrat si pantofi cu toc. Vrei un
look casual, potrivit pentru cursuri? Alege un cardigan
sau un pulover larg, o curea in talie, botine sau pantofi
cu siret si dresuri opace. O geanta supradimensionata
si o bereta completeaza tinuta.

Fusta cu modele grafice (evazata, clos,
mini sau midi) potriveste-o la pulovere cu maneci scurte
sau la malete pe gat, si la jachete scurte pana in talie.
Completeaza tinuta cu dresuri transparente/mate, cu o
pereche de botine scurte sau cu cizme lungi, pana la genunchi.

Jacheta pana in talie, cu maneci scurte,
poate fi piesa de rezistenta a garderobei de toamna. Se
potriveste atat la un look casual chic, in combinatie
cu jeansi skinny ori pantaloni wide-leg sicu pulovere
pe gat dar si la unul elegant, in stilul anilor 60: o
rochie mini dreapta, dresuri si botine. Completeaza tinuta
cu manusi lungi, vei arata foarte stylish.

Vesta masculina este una dintre piesele
must-have ale acestui sezon. Daca ai cumparat una vara
asta, acum ai ocazia sa o porti la pantaloni drepti, sau
wide-leg, cu o camasa alba si sacou pentru un look office.
Alege pantaloni skinny, pulovere pe gat si cizme lungi
pentru o alura ecvestra. Un mantou in stil redingota completeaza
lookul.

Rochia mini dreapta va arata potrivita
sezonului doar purtata cu dresuri. Alege un mantou scurt,
cu maneci trei sferturi, pentru o tinuta in stil retro-chic
sau o jacheta din piele pentru un look casual. Suprapune
sosete tricotate sau jambiere peste dresuri transparente
pentru o nota grunge.

Uita regulile care iti spun sa nu porti alb in sezonul
rece. Pantalonii imaculati (skinny sau wide-leg) arata
grozav cu nuante de gri, cu negru dar si in combinatie
cu nuante calde precum rosu teracota sau ocru. Poarta
jeansii albi cu un pulover xxl gri si
cu botine scurte. Un look "all-white" evoca
glamour retro, pentru asta cauta o jacheta imblanita intr-o
nuanta de alb-crem.

Carmen Sculita

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu