Moda Tendinte

Must have primavara 2008: Salopeta


Colectiile
sezonului actual aduc in atentie salopeta evocand stilurile
anilor ’70 si ’80. Aceasta piesa de imbracaminte, pana
nu demult doar utilitara, devine un element esential
al unei garderobe moderne, mai mult decat un trend efemer.


Stilistii o adora pentru aspectul indraznet, efectul
de alungire a siluetei dar si pentru ca este usor de
imbracat si de asortat. Designerii propun diverse modele,
de la cele dragalase, cu pantaloni scurti, la salopete
sic din jerseu sau la modele practice din denim si bumbac.
Cu accesoriile adecvate o salopeta poate fi purtata
in diverse ocazii.
Pentru o tinuta casual cauta modele cu accente sport,
safari (siret, fermoar, buzunare aplicate, mansete,
guler cu rever) si in culori neutre (Topshop, Alice
+ Olivia, calvin Klein, Lacoste, Levis, Preen, Tommy
Hilfiger, Yigal Azrouel). Poarta-le cu tenisi, espadrile,
balerini sau pantofi oxford decupati si cu o jacheta
scurta din piele pe deasupra, in zilele racoroase.

Sezonul acesta vei descoperi modele foarte feminine
de salopete: din matase, brocart, sifon, organza si
jerseuri subtiri, cu imprimeuri florale, ‘polka dots’,
in culori pastelate, cu detalii retro, delicate: pantalon
ultra scurt sau capri, maneci bufante, guler legat cu
funda, fronseuri si volanase. Multe sunt inspirate din
tinutele pentru plaja ale anilor ’20-’40 sau de costumul
de joaca al copilasilor. Atenueaza dragalasenia outfitului
cu accesorii masive, cu o geanta supradimensionata,
incaltari cu talpa groasa ori sandale gladiator sau
cu un blazer masculin. (vezi colectiile Derek Lam, Moschino,
Armani, Temperley, Valentino). Zilele
toride de vara iti ofera ocazia perfecta pentru a purta
o salopeta cu pantaloni scurti pe care sa o accesorizezi
doar cu o palarie cu boruri late, o geanta din panza
si sandale usoare. (Tracy Reese, Basso&Brooke, Bottega
Veneta). Un trench cu detalii moderne va completa fericit
tinuta in caz de ploaie.

Amintind de spiritul boem al curentului hippie, Stella
McCartney si Roberto Cavalli au trimis pe podium modele
imbracate in salopete cu pantaloni lungi evazati, din
materiale vaporoase cu imprimeuri florale si purtate
cu sandale platforma si geanta tip postas. La aceasta
"petrecere in pijama" isi face aparitia si
Chanel cu o salopeta din matase bleumarin imprimata
cu stele si semiluni la care a asortat un bolero roz,
sandale aurii cu toc inalt si un colier din multiple
lanturi metalice.

Versace si Gianfranco Ferre sunt colectii care aduc
o nota glamour acestei piese vestimentare, prezentand
salopete cu decolteuri adanci si pantaloni din materiale
fluide, drapate,
amintind de divele erei disco. Nuantele neutre si tonurile
de albastru sau violet sunt optiuni ideale si nu culorile
tari, cum s-ar putea crede. Pastreaza accentele de auriu
si argintiu pentru accesorii si vei fi o aparitie stralucitoare
la orice petrecere.

Colectiile Yves Saint Laurent, Hermes, Givenchy, DKNY,
Paul & Joe au ca sursa de inspiratie stilul business
al anilor ’80 si prezinta modele actualizate cu pantaloni
conici sau drepti si lungi pana la glezna. Talia este
accentuata cu o curea iar poseta plic si pantofii cu
toc inalt sunt accesorii obligatorii. Interesante sunt
si piesele care unesc vesta masculina cu pantaloni wide-leg
si care pot forma un costum trei-piese cu un blazer
din acelasi material (Anna Sui) sau o tinuta casual
cu un tricou simplu si incaltari cu talpa plata (Alexandre
Herchcovitch).

Alte stiluri propuse includ si salopeta din piele (naturala/inlocuitori)
cu o croiala lejera. Dsquared propune o salopeta sic
cu pantaloni scurti, accesorizata cu sandale platforma
si geanta cu maner lant iar la Givenchy salopeta neagra
cu pantaloni lungi si buzunare aplicate are un aer de
"warrior princess", asortata fiind la sandale
gladiator si la o geanta utilitara.

Poze din colectia Safari
– Dorin Negrau
, Instinct
by Andreea Vicol
, Occasion

Carmen Sculita

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu