Moda Sugestii

Moda de toamna pentru plinute

Moda de toamna pentru plinuteDesi ne-ar placea sa fim mereu in pas cu moda, nu intotdeauna corpul ne permite sa purtam cele mai noi colectii. Este esential insa sa stim cum sa ne punem in valoare formele, astfel incât sa rasuflam usurate de fiecare data când privim in oglinda.
Tendintele din aceasta toamna sunt poate chiar mai prietenoase cu fetele mai plinute pentru ca pun accentuul mai mult pe culori si mai putin pe forme, pe combinatii inedite de imprimeuri si modele care scot in evidenta talia.
 
Astfel, unul dintre cele mai populare elemente ale acestei toamne este pantalonul cu talie inalta, tip pana. Riscul de a parea disproportionata cu astfel de pantaloni e foarte simplu eliminat daca ii purtam cu tocuri destul de inalte. Mai mult, pantalonul nu trebuie in nici un caz sa aiba talia joasa, in primul rând pentru ca nu mai e de mult in tendinte, si apoi pentru ca nu avantajeaza deloc un abdomen nu tocmai plat.
 
Si pentru ca tot veni vorba de incaltaminte, toamna aceasta se poarta pantofii comozi, cu tocuri medii si varf ascutit. Pentru o tinuta usor extravaganta, puteti opta pentru un imprimeu tip leopard, insa in general sunt in voga pantofii uni.
 
Problema cea mai mare a plinutelor nu este insa nici pe departe a fi rezolvata. De fapt, ea apare odata cu sezonul rece, atunci când se instaleaza si senzatia ca orice haina in plus te face sa arati si mai mare decât esti de fapt. Nimic mai fals! Toamna aceasta jachetele pun in valoare talia, fiind cel mai adesea legate cu o centura in jurul ei. O atentie deosebita trebuie acordata lungimii jachetei insa, pentru ca ea este fie lunga, pâna la glezne, dar mai ales scurta, pâna la linia soldului. Variantele intermediare nu sunt in voga anul acesta si nici macar nu ar avantaja in lupta cu cele câteva kilograme in plus. Asadar, când vine vorba de jachete de toamna, optiunile nu sunt foarte numeroase. Mai mult, culorile preferate ale designerilor ramân beige-urile, ceea ce nu ar trebui sa ne sperie, ci mai degraba sa ne puna la treaba inventivitatea atunci când vine vorba de accesorii.
 
Pentru momentele in care nu avem totusi nevoie de jacheta, in zilele in care soarele inca mai binevoieste sa se arate, putem purta in toamna 2010 pulovere cu nasturi, lungi si foarte lungi. Ele vor fi deopotriva aliatele noastre in lupta cu frigul dar si cu formele pentru ca vor acoperi exact atât cât trebuie.
 
In cele din urma, toamna aceasta trebuie sa avem grija si de accesorii. Stilul minimalist ramâne in voga, asa incât nu vom avea nevoie de prea multe. Va fi suficienta o pereche de cercei sau un colier pentru a pune in valoare linia fetei. Cu siguranta nu vom avea nevoie de esarfe prea groase si nici de manusi, cel putin deocamdata.
 
Cât inca vântul nu ne alunga in case asadar, mai putem da o raita la shopping pentru a fi sigure ca toamna nu ne prinde pe nepregatite.

foto Northfoto

Cristina Ghiban

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu