Fashion moments Moda

Moda à la Cannes


imagini copyright http://news.yahoo.comEditia
cu numarul 60 a festivalului de la Cannes (16-27 mai)
s-a incheiat cu un triumf rasunator pentru cinematografia
romaneasca: regizorul Cristian Mungiu a castigat trofeul
Palme d’Or pentru filmul "4 luni, 3 saptamâni
si 2 zile", invingand nume celebre precum Emir Kusturica,
Quentin Tarantino, Wong Karwai si fratii Coen. Timp de
11 zile cinefilii din toata lumea si-au indreptat atentia
spre Cannes iar starurile s-au straduit sa intreaca asteptarile
tuturor. Festivalul a imbinat perfect glamourul hollywoodian
cu nonsalanta europeana si poezia filmului asiatic.

Covorul rosu, insa, a fost scena pe care s-a desfasurat
cel mai important spectacol pentru lumea modei, dat fiind
si prezenta creatorilor Valentino si Karl Lagerfeld
la eveniment
. Acestia au venit insotiti de muzele
lor, Liz Hurley, imbracata intr-o rochie rosu Valentino
si Diane Kruger (Troia), actrita de origine germana desemnata
maestru de ceremonii la festival. Diane a sosit in seara
acordarii premiilor imbracata intr-o rochie cu trena,
din satin bleumarin.
Pe langa Valentino (care a imbracat cele mai multe staruri
de la Cannes) si Lagerfeld pentru Chanel, printre designerii
preferati s-au numarat si John Galliano pentru Christian
Dior, Roberto Cavalli, Armani, Dolce & Gabbana, Versace
si Jean Paul Gaultier.

Ca o regula generala, cu mici exceptii, actritele au purtat
tinute chic, indraznete (dimensiuni mini, accente sport)
pentru sedintele foto si rochii lungi, fluide, ultra-elegante
pentru premiere. Diane Kruger, imaginea casei Chanel,
a fost desemnata printre cele mai bine imbracate vedete
de la Cannes. A alternat tinute glamour precum rochia-tunica,
in stilul anilor 60, de culoarea sampaniei si incrustata
cu pietre pretioase pe care a purtat-o in deschiderea
festivalului cu o rochie mini alba, croita pe corp, accesorizata
cu o curea si cu o pereche de pantofi "peep-toe",
ambele negre.
Si Rose McGowan si Chloe Sevigny au ales sa-si etaleze
picioarele tonifiate, Rose imbracata cu o rochie scurta
aurie, paietata si Chloe intr-un outfit compus dintr-o
camasa alba campeneasca, Oscar de la Renta, si o fusta
extra-mini, neagra, evazata semnata Azzedine Alaïa.

In ceea ce priveste cromatica, festivalul
a avut mai multa culoare ca niciodata, preferatele au
fost nuantele de galben, fuchsia, albastru si verde. Castigatoarea
Oscarului din acest an, Helen Mirren a impresionat, din
nou, prin alegerea vestimentara: o rochie vaporoasa din
sifon galben-frezie iar Angelina Jolie a fost o aparitie
ravisanta la premiera filmului "Ocean’s Thirteen",
imbracata fiind intr-o rochie drapata, din matase galben-canar
(creatie Ungaro Haute Couture). Pe lista celor mai stilate
vedete s-au numarat si Toni Colette, actrita australianca
membra a juriului, care a purtat o rochie-bustiera zmeurie,
semnata Roberto Cavalli, si Chloe Sevigny care a ales
pentru premiera filmului "Zodiac" o rochie lunga
turcoaz, Balenciaga.

Norah Jones, cantareata americana de blues premiata cu
trofeul Grammy, a pasit cu dreptul in lumea cinematografica.
La premiera filmului in care isi face debutul ca actrita,
"My Blueberry Nights", Norah a fost o aparitie
glamour, intr-o rochie fara bretele, Moschino, din matase
bleumarin. Actrita-cantareata a vent insotita de partenerul
sau din film, actorul Jude Law, imbracat intr-un smoching
D&G accesorizat de o pereche de ochelari Ray Ban.

imagini copyright http://news.yahoo.comDin
paleta cromatica a festivalului nu au lipsit nici neutrele
alb, negru, gri (tinute monocrome sau in diverse combinatii
dintre acestea) dar nici auriul si argintiul, trendul
metalic fiind inca in voga. Modelul Bar Rafaeli, fosta
iubita a lui Leonardo Di Caprio si-a facut aparitia la
premiera filmului "A Mighty Heart" intr-o superba
creatie din matase plisata aurie iar Rosario Dawson, la
premiera filmului "Death Proof", a uimit privitorii
cu o rochie argintie acoperita de cristale, creatie Dolce
& Gabbana.

Unele staruri au ales sa straluceasca in rochii
metalizate
, in timp ce altele au optat pentru
un lux subtil: Juliette Binoche a purtat
la premiera "My Blueberry Nights" o rochie bustiera
din matase neagra iar Minnie Driver a ales o rochie alba,
drapata in stil grecesc. Sophie Marceau a fost o aparitie
chic, in stil androgin, renuntand la rochie pentru un
costum alb cu pantaloni iar Sharon Stone a ales un alt
trend in voga: combinatia alb-negru pe o rochie din satin
cu talia Empire. Aceeasi combinatie a ales-o si Mischa
Barton care dovedeste un simt al modei ireprosabil la
doar 21 de ani. Printre tinutele purtate de Mischa la
Cannes, cea mai reusita a fost rochia in stil Audrey Hepburn,
cu un corsaj asimetric negru stralucitor iar fusta lunga,
cu trena, din satin alb, rochia fiind creata de John Galliano
pentru Christian Dior.

Festivalul a trasat tendinte pentru vestimentatia de ocazie:
rochii bustiera sau cu decolteuri adanci in V,
din materiale fluide, ce urmeaza linia corpului si se
continua cu trena sau rochii ca de printesa cu fusta
ampla
. Actrita Kerry Washington (sotia dictatorului
Amin din "The Last King of Scotland"), care
este si ambasadoare L’Oreal Paris, a concurat cu Mischa
Barton la capitolul cele mai multe aparitii elegante pe
covorul rosu, dar cea mai spectaculoasa tinuta purtata
de Kerry a fost rochia din tulle in degrade gri-alb, o
creatie Jean Paul Gaultier. Actrita si modelul Devon Aok
(Sin City) a ales o rochie cu un corsaj decupat argintiu
si fusta din mai multe volanase de tulle alb iar Zhang
Ziyi (Memoriile unei gheise), in stilul sau sofisticat,
a purtat un outfit Chanel Haute Couture, un costum alcatuit
din sacou-frac, vesta, camasa toate albe si o fusta clos
din tulle negru.

Imprimeurile au fost o alta optiune pentru
Toni Colette care a sosit la gala de binefacere Cinema
Against AIDS intr-o rochie-kimono Roberto cavalli, neagra
cu modele orientale in rosu, turcoaz si auriu, iar Eva
Mendes a purtat la sedinta foto pentru filmul "We
Own the Night" o rochie babydoll cu afro-printuri.

Festivalul de la Cannes a avut parte si de cateva esecuri
vestimentare, cum ar fi costumul cu pantaloni prea scurti,
gri metalizat, purtat de Tilda Swinton, toate tinutele
purtate de Bai Ling care se incapataneaza sa contrazica
reputatia bunului gust asiatic si rochia-manifest impotriva
folosirii armelor- aleasa de actrita franceza Sara Forestier.
Dar, in cele din urma, dezastrele in materie de stil ale
unora pun in valoare eleganta starurilor in pas cu moda.

Carmen Sculita

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu