Mirano, divizia de fashion a Mirano Grup, anunţă lansarea colecţiei 2014 de accesorii de travel şi leasure, colecţie care îşi propune să redefinească accesoriile de călătorie şi percepţia consumatorilor asupra acestora.
Astfel, retailerul român îşi provoacă acum consumatorii cu o colecţie nouă şi incitantă definită printr-o explozie de culoare şi prin modele noi care respectă toate tendinţele intenţionale în materie de design, transformând astfel trollerele şi genţile de voiaj în adevarate fashion statement-uri.
Şi asta pentru că a devenit destul de clar că oamenii îşi exprimă personalitatea prin fiecare accesoriu pe care îl folosesc iar ipostaza călătoriiilor, fie că vorbim de vacanţe sau calatorii de business, nu este una care să facă excepţie.
Noua colecţie Mirano se aliniază astfel tendinţelor internaţionale şi aduce în faţa publicului o serie de mini-colecţii foarte valoroase din punct de vedere estetic ce includ toate tipurile de accesorii realizate din materiale de calitate.
Pe lângă accentele de culoare şi designul deosebit, noile modele Mirano ies în evidenţă şi prin faptul că sunt extrem de uşoare şi fiabile, rezistente pentru orice tip de călătorie şi perfect adaptabile oricărei ocazii.
Noilor produse Mirano se alatură şi cele din noua colecţie Delsey Paris, brand distribuit exclusiv în România de Mirano Group. Produse de o calitate excepţională, accesoriile de călătorie Delsey au ca principale avantaje competitive materialele extrem de uşoare folosite în producerea trollerelor şi performantul sistem anti-efraţie cu care acestea sunt prevăzute.
Noua colecţie Delsey vine cu un nou sistem inovativ de frânare, un sistem exclusiv Delsey care garantează că bagajul nu se va mai deplasa atunci când acţionezi butonul de frânare. De asemnenea, genţile din noua colecţie cântăresc cel mult 2 kilograme, pentru ca utilizatorul să aibă mai mult loc pentru lucrurile personale.
Despre Mirano Grup
Mirano Grup este o companie romînească prezentă de peste 20 ani în piaţa de retail şi real estate. Proiectele de retail cuprind magazine multi brand şi monobrand – Mirano si Delsey – iar cele de real estate variază de la complexe comerciale şi hale industriale pînă la clădiri de birouri.
Adauga comentariu