Moda Sugestii

Mica rochie neagra


"La
petite robe noir", introdusa in garderoba femeii
moderne de Coco Chanel, a cunoscut maxima notorietate
in lumea modei odata cu hollywoodianul "Breakfast
at Tiffany’s" (1961) si, in special, cu scena in
care personajul principal Holly Golightly, interpretat
de Audrey Hepburn, afiseaza pentru o simpla vizita la
"unchiul" Sally o rochie neagra, simpla si eleganta.
Acela a fost momentul cand rochia neagra a intrat in lexiconul
modei sub denumirea de LBD-"little black dress".
Croiala specifica, dreapta, midi, fara maneci si cu decolteu
barcuta a ramas in voga si acum, dupa mai mult de patruzeci
de ani. De atunci si pana in prezent mica rochie neagra
a devenit un adevarat mit.

LBD este rochia neagra de cocktail, cu o croiala simpla
si de lungime medie, iar creatoarea de moda Coco Chanel
a intentionat ca acesta sa fie un exemplu de stil durabil,
versatil, accesibil maselor. Este piesa esentiala a unei
garderobe complete, si desi in fiecare sezon sunt dictate
noi musthave-uri, rochia neagra este printre putinele
piese cu adevarat necesare. O regula a modei spune ca
fiecare femeie ar trebui sa detina cel putin o rochie
neagra care poate fi purtata si ziua si seara, cu accesoriile
potrivite. Fiind menita sa fie centrul unei garderobe
elegante, croiala trebuie sa fie cit mai simpla cu putinta
pentru a rezista testului timpului. O rochie prea scurta
sau cu detalii ce fac parte dintr-un trend sezonier (aplicatii
stralucitoare, spre exemplu) se va demoda rapid. Conceptul
rochiei negre nu s-a schimbat in toti acesti ani dar a
cunoscut diverse croiuri si materiale.

Rochia Chanel purtata de Audrey in "Breakfast at
Tiffany’s" reprezenta idealul rochiei negre si stilul
potrivit de a o accesoriza dar aceeasi croiala nu se potriveste
tuturor tipurilor de silueta. o rochie neagra perfecta
inseamna in primul rind o croiala potrivita tipului de
silueta iar o caracteristica trebuie sa ramina calitatea
superioara a materialului care este suport perfect pentru
accesorii. Jerseul nu este un material potrivit pentru
eleganta pe care o inspira titulatura de LBD, de aceea,
cauta o rochie dintr-un material care drapeaza foarte
putin sau deloc.

Alegerea ta trebuie sa te avantajeze: corsaj stil bustiera
pentru a scoate in evidenta umerii frumosi sau un cordon
in talie pentru a etala silueta "clepsidra"
si sa camufleze micile neajunsuri: O rochie cu talie inalta
este ideala pentru silueta androgina, cea in linie A si
cu decolteu in V se potriveste unei siluete voluptoase,
o rochie cu un corsaj lejer, drapat si fusta stramta echilibreaza
un tors mai solid sau o rochie cu un corsaj stramt si
fusta lalea ascunde soldurile generoase.

Cum poti purta rochia neagra? Pentru
office cu un sacou cambrat, dresuri negre transparente
si pantofi clasici iar seara cu un bolero din casmir,
o poseta plic si pantofi stiletto. Daca alegi o croiala
clasica, accesoriile pot "vorbi" ele de ultimile
tendinte: pantofi rosii din lac sau din piele metalizata,
o poseta croco sau cu aplicatii de pene, bijuterii masive
precum o brosa impresionanta sau un colier din lanturi
metalice.

Carmen Sculita

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu