Fashion moments Moda

Matthew Williamson pentru H&M: Colectia de vara


Matthew Williamson for H&M Dupa o prima colectie limitata, lansata in aprilie, designerul englez Matthew Williamson revine cu o noua serie de haine pentru lantul suedez H&M, disponibila intr-un stoc mai mare, in toate magazinele brandului.

De data aceasta este vorba de o colectie estivala, cuprinzind o serie de costume de baie in culori si imprimeuri vesele, diferite alte accesorii de plaja, dar si haine de zi cu zi in anotimpul cald.

Costumele de baie au fost in nuante tari de roz si aqua bleu, cu imprimeuri nebunesti, specifice lui Matthew Williamson, in croieli pentru toate tipurile de siluete: intr-o bucata sau in doua.
Accesoriile pentru plaja au inclus: kaftane cu imprimeuri varatice, pe nuante de bleu, roz sau galben, ochelari mari de soare cu rama imprimata in ton cu restul colectiei, geanta mare in care incap toate cele necesare unei zile pe malul marii si un prosop pentru stat la soare.

Pentru tinutele de zi cu zi, am putut alege intre rochite fluide, in materiale usoare si culori tari, o pereche de blugi skinny intr-o nuanta de bleu-verde, de altfel cea mai bine vanduta piesa din colectie, camasi stil ie si o gecuta bej cu cusaturi coral sau o pereche de pantaloni scurti intr-un oranj sters. Cateva piese din prima serie din aprilie au fost deasemenea disponibile.

O premiera pentru designer a reprezentat-o colectia pentru barbati, care a acompaniat aceasta a doua lansare pentru femei. Cu piese neconventionale, in aceleasi culori tari pe care le prefera Matthew Williamson, colectia a cuprins costume si camasi, tricouri, blugi, o jacheta de piele cu tinte, costume de baie si ochelari de soare.

Galerie
de poze :: Colectia de vara Matthew Williamson pentru H&M
(click pentru a mari)

Daniela Tiba

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu