Fashion moments Moda

Manolo, Manolo Blahnik





Manolo Blahnik, Rose Crisscross Alligator Slide,
colectia personala a editorului

Manolo
Blahnik a devenit sinonim cu pantofi sexy, eleganti, care
completeaza orice tinuta. Carcotasii spun ca la baza succesului
sau sta promovarea intensa datorita celebrului serial
Sex and the City, a carei eroina isi expune pe indelete
dragostea pentru acesti pantofi.
Insa acest lucru nu este nici pe departe adevarat. Inca
din anii 70-80 Manolo Blahnik era un nume bine cunoscut
in industria modei, cand, intr-un peisaj dominat de sandale
platforma, el revitalizeaza elegantul stiletto, devenind
un clasic pentru colectiile sale.

Ca un haut couturier de moda veche ce este, Manolo Blahnik
creaza personal toate modelele de pantofi ce ies pe piata
sub brandul sau, modele ce mai apoi ajung sa fie incaltate
de manechine si actrite faimoase, dar si de fashioniste
din lumea intreaga.
Dar nu doar modelele exclusive ale pantofilor Manolo Blahnik
ii fac sa fie atat de doriti, ci si grija pentru fiecare
detaliu inca din faza de design, apoi de productie, pana
la magazinele alese pentru a ii comercializa.
Inca din anii de inceput Manolo a cautat cele mai renumite
fabrici cu care sa colaboreze in realizarea produselor
sale. De asemenea, pantofii Manolo Blahnik sunt renumiti
pentru confortul si stabilitatea oferite purtatoarelor
lor, chiar si aceia cu inaltimi ametitoare.

Colectiile prezentate de Manolo Blahnik sunt un amestec
de stiluri, convenabile pentru orice femeie, de la stiletto
cu toc extrem de inalt, la pantofi comozi, pentru mersul
de zi cu zi, de la creatii extravagante la pantofi clasici,
care nu se vor demoda niciodata. El ofera atat incaltaminte
pentru zi si tinute office, cat si sandale si pantofi
stralucitori, ce ar cadra in orice tinuta de covor rosu.

Istoria de designer a lui Manolo Blahnik a pornit in Londra,
cat tanarul (pe atunci) a inceput sa creeze pantofi de
barbati pentru un magazin numit Zapata. Insa pantofii
pentru barbati nu ii ofereau posibilitatea de a isi exploata
la maxim creativitatea, astfel incat prima colaborare
cu un designer (Ossie Clark), este adevaratul inceput
al pantofilor marca Blahnik.
Pe piata din America a intrat incet, in 1978, creand o
colectie pentru Bloomingdales, iar un an mai tarziu isi
va deschide primul sau boutique, pe Madison Avenue, in
New York.

Daniela Tiba

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu