Moda Tendinte

Jacheta sezonului primavara-vara 2008


Piese
clasice din garderoba precum blazerul, trenchul sau
vesta masculina pot transforma o tinuta banala intr-una
foarte stylish. Iata citeva modele pe care e bine sa
le ai in vedere, daca vrei sa ramii in trend:

Geaca de piele are acum croieli variate:
in stil biker, sacou cambrat sau bolero, cu maneci de
diferite lungimi. Pentru o tinuta chic asorteaz-o cu
o bluza imprimata si pantaloni capri, cu o fusta clos
si balerini ca in colectiile Celine, Agnes B., sau de
ce nu cu o fusta conica si sandale cu toc pentru o tinuta
eleganta a la Christian Lacroix. Daca optezi pentru
un outfit casual-sport, potriviti sint pantalonii scurti
combinati cu un t-shirt si incaltari cu talpa plata,
sau daca stilul tau e unul smart-casual a la Gucci,
alege o camasa neagra, pantaloni tigareta si botine
decupate.

Jacheta swing este ideala pentru un
look chic-elegant: completeaza o tinuta sofisticata
cu o fusta conica si o pereche de sandale cu toc ca
in colectiile Alessandro Dell’Acqua sau Louis Vuitton.
Impreuna cu o pereche de pantaloni scurti si cu un top
drapat alcatuieste un outfit chic-casual in stilul Carolinei
Herrera. Chanel o asorteaza cu o salopeta din denim,
Etro cu o pereche de pantaloni cargo si cu un top inflorat
iar Cynthia Steffe suprapune o jacheta alba peste o
rochie lejera din bumbac roz accesorizata
cu sandale argintii plate. Sint in voga influentele
orientale (caftan) si materialele cu textura: brocart,
bucle si chiar dantela.

Trench-ul: pe linga modelul clasic,
in nuante neutre, cu doua rinduri de nasturi si epoleti,
designerii au inchipuit modele tot mai diverse; astfel
incit, observam trenchuri in culori vibrante la Burberry,
Richard Chai, Ruffian, cu volanase (Chanel) si mineci
clopot la John Galliano, din dantela la Bill Blass sau
organza la Max Azria, cu imprimeuri florale discrete
la Vera Wang. Trench-ul in stil retro, lady-like, in
linie A si cu guler sal, decoltat, ca in colectiile
Charles
Nolan si Barbara Tfank poate trece usor drept rochie.
Interesante sunt si influentele militare: nasturi metalici
la Michael Kors si brandenburguri la Nicole Miller sau
combinatia dintre un trench si o parka (geaca impermeabila),
din materiale cu aspect creponat, cu detalii sport:
capse, fermoar, sireturi si gluga (Lacoste, L.A.M.B.,
Topshop Unique).

Vesta masculina este o piesa importanta
a sezonului; da nota necesara de modern unei rochii
delicate si adauga un plus de eleganta unui outfit sport-casual.
Fie ca are o croiala lejera, nestructurata sau ca este
scurta si strimta pe corp, vesta poate fi purtata cu
aproape orice din garderoba ta: fuste mini plisate,
shorts, pantaloni wide-leg, skinny dar si la fuste midi
elegante sau la rochii lungi, in stil hippie. Vesta
poate fi purtata ca top singular dar si peste tricouri,
camasi, maiouri sau bluze vaporoase. Alaturi de stofa
clasica colectiile sezonului ne propun si veste din
denim (D&G, Just Cavalli), piele (Gianfranco Ferre,
Max Mara, Jean Paul Gaultier) sau organza (Max Azria,
Doo.Ri). Indiferent de materialul din care este confenctionata,
de croiala si de outfitul pe care il completeaza, un
singur accesoriu este obligatoriu:
o curea barbateasca prinsa in talie.

Jacheta safari revine in atentia lumii
modei. O regasim in croieli diverse, in nuantele clasice
de bej, khaki, maron dar mai ales in elegantele alb
si gri, care nu sint practice intr-un adevarat safari,
dar arata foarte bine in combinatie cu alte must have-uri
ale primaverii, in special cu imprimeurile si accesoriile
tribale. Jacheta safari capata valente feminine: materiale
moi, fluide, maneci scurte, chiar bufante la Tracy Reese,
o croiala chic, mai stramta pe corp, guler mandarin.
O poti asorta cu pantaloni scurti (Michael Kors, Versace),
pantaloni wide leg (Diane von Furstenberg, Nicole Miller)
sau cu rochii inflorate (la Stella McCartney) pentru
a fi irezistibila de fiecare data.

Poze din colectia Safari
– Dorin Negrau
si Olsen (din
29 martie in Bucuresti Mall)

Carmen Sculita

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu