Tehnologia TV trăieşte vremuri tot mai interesante. Dacă televiziunea în culori ni s-a părut o mare revoluţie, experienţa high definiton ne-a arătat că ne-am înşelat. Şi când ne pregăteam să spunem că mai bine de atât nu se poate, vine televiziunea 3D să ne anunţe că distracţia abia acum începe.
Încurajaţi de avântul cinematografiei tridimensionale, marii producători de echipamente electronice au reuşit să aducă aventura 3D tot mai aproape de casele noastre.
Chiar la începutul acestui an, la CES, cea mai cunoscută expoziţie de produse electronice din lume organizată la Las Vegas, au fost prezentate câteva dintre inovaţiile spectaculoase în materie de tehnologie 3D „pentru acasă”. Panasonic a expus sistemul home theater care include primul televizor cu ecran plat 3D Full HD, alături de o întreagă serie de produse digitale destinate vizionării 3D. “ Inovaţia importantă adusă de noi a fost faptul că acest sistem poate reda conţinutul 3D full HD atât ochiului stâng cât şi celui drept. La sistemele 3D de până acum, numărul pixelilor trebuia împărţit în două. O jumătate destinată ochiului stâng şi o jumătate ochiului drept. Tehnica reducea însă din rezoluţie şi răpea claritatea imaginii. Noi am reuşit să dezvoltăm tehnologia capabilă să redea a treia dimensiune, fără a pune în pericol calitatea imaginii”, a explicat Alexandru Mina, manager de comunicare Panasonic România.
Noile televizoare cu plasmă capabile să redea conţinut 3D vor fi disponibile pe piaţă în variante cu dig…Citeste in continuare pe shopaholic.ro
Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro
Adauga comentariu